Sport

Trei medalii pentru atleţii vrînceni la naţionale

Dan Chiriac
2 mar 2012 939 vizualizări


Atleţii vrînceni au obţinut rezultate deosebite în sala Complexului Naţional  “Lia Manoliu” din Bucureşti, la campionatul naţional rezervat juniorilor II. Delegaţia din Focşani este numeroasă, iar şansele la medalii au fost foarte mari şi au fost confirmate. Cosmin Mustăţea avea şanse mari să ia o nouă medalie la 800 de metri. Acesta va intra în concurs în această dimineaţă. Pînă acum, delegaţia focşăneană a obţinut trei medalii, două de argint şi una bronz. Astfel. Vlad Dulcescu, de la CS Unirea, antrenor Făne lliescu, a obţinut locul 2 în proba de 400 de metri. De asemenea, Oana Tuvene, CS Unirea Focşani s-a clasat pe locul trei în proba la care a luat parte. Atleta este pregătită de Rodica Penduş. De asemena, Roberta Anghel a obţinut medalia de argint în proba de combinate. Aceasta va încerca să obţină azi titlul în concursul de triplusalt şi lunigme. Azi, atleţii vrînceni vor încerca să obţină alte medalii la naţionalele de la Bucureşti. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.