Sport

Amical de Liga a doua pentru CSM Focşani

Dan Chiriac
28 feb 2012 1131 vizualizări
Gloria Buzău - CSM Focşani, azi, orele 11.00, pe stadionul “Cornel Negoescu” din Buzău

CSM Focşani va disputa azi cel mai important amical al iernii, urmînd să întîlnească o echipă de Liga a doua. Gloria Buzău a fost mai mulţi ani în Liga întîi, dar în acest moment, nici gruparea din Crîng nu trece prin momente prea bune. Buzoienii se află pe ultimul loc în seria întîi a Ligii a doua şi încearcă în retur să se salveze de la retrogradare. După ce foştii patroni au avut probleme cu legea, Gloria a ajuns într-o situaţie foarte grea şi se zbate în prezent în subsolul Ligii a doua. Întîlnirea amicală dintre Gloria Buzău şi CSM Focşani se va disputa miercuri dimineaţă, de la orele 11.00, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu”. Meciul a fost programat iniţial pentru marţi, dar a fost amînat cu o zi. Focşănenii speră ca toate relele din această iarnă să se răzbune în campionat, unde vor încerca să evite retrogradarea. Misiunea lor va fi mai uşoară, ţinînd cont de faptul că Federaţia Romană de Fotbal a decis ca din Liga a treia să nu mai retrogradeze decît trei echipe plus cele mai slabe trei clasatede pe locurile 13 din cele şase serii. În aceste condiţii, CSM Focşani trebuie să depăşească doar două echipe în seria întîi, ţinînd cont că ACS Odorheiul Secuiesc s-a retras deja din campionat. Amicalul de azi este foarte important pentru antrenorii focşănenilor Adrian Toma şi Aurel Pastia. Aceştia vor putea să vadă capacitatea jucătorilor într-o partidă cu o echipă mai puternică. Singurul jucător care nu va putea juca este Sorin Săpunaru, care a suferit o accidentare la un antrenament. Din păcate, focşănenii s-au pregătit mai mult prin sală în această iarnă, pentru că autorităţile locale sînt total dezinteresate de soarta echipei. Terenurile din Complexul “Milcovul” nu sînt deszăpezite nici la această oră, deşi ninsoarea s-a oprit de mai bine de două săptămîni, iar utilajele nu mai sînt văzute la lucru prin Focşani. Se pare că cei care ar putea face practicabil măcar unul dintre terenurile din Sud refuză în mod voit să treacă la treabă. Toată această situaţie pare să nu mai fie întîmplătoare dacă de gîndim la vorbele spuse de Marian Oprişan antrenorului Puiu Oprişan, în momentul vizitei lui Victor Ponta la Focşani. “Pînă nu scăpăm de PDL nu mai dau un ban la sport!”. În aceste condiţii, CSM Focşani se antrenează pe unde poate şi joacă amicale prin vecini. După ce a “găzduit” amicalul cu Oţelul 2 Galaţi la Panciu, acum, focşănenii au stat la rînd pentru a găsi o poziţie liberă pe sinteticul de la Buzău. Au găsit-o abia în această dimineaţă. În cele două partide amicale disputate în această iarnă, CSM a obţinut două victorii, 2-0 cu CSM Rîmnicu Sărat şi 1-0 cu Oţelul 2 Galaţi. Antrenorul Adrian Toma ar putea începe jocul de azi cu următoarea formaţie: Borş - Ciornei, Ştefan, Negoiţă, Nistoroiu – Stanciu, Bucătaru, Toader, Suvac – Toma, Milea. Antrenorii vor folosi formula de fundaşi centrali Ştefan-Negoiţă pentru a-i forma în vederea primului meci din retur, cu Politehnica Galaţi, în condiţiile în care Viorel Crăciun şi Vali Toader, titularii obişnuiţi, sînt suspendaţi la acel meci. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.