Sport

Veselie la Acapulco

Ziarul de Vrancea
28 feb 2012 1339 vizualizări
Patru jucătoare de tenis din Romania participă pe tabloul principal al turneului mexican, Irina Begu reuşind să treacă de primul tur

Jucătoarea romană Irina Begu (cap de serie numărul 4 şi locul 53 WTA), s-a calificat, în turul doi la Acapulco (Mexic), turneu dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Irina a trecut cu 7-6, 3-6, 6-4, după trei ore şi un minut, pe Timea Bacsinszky (Elveţia, 333 WTA), poziţia 333 în ierarhia mondială. "Condiţiile de joc nu au fost deloc uşoare, atmosfera a fost umedă. Adversara mea nu a avut nimic de pierdut şi a dat totul în meci. Nu a fost uşor, dar sînt fericită că am cîştigat. Am avut multe şanse şi în primul şi în al doilea set, dar nu am reuşit să le fructific. Pînă la urmă sînt bucuroasă că totul a ieşit bine şi a cîştigat. Vreau să mă întorc în fiecare an la Acapulco, îmi place acest turneu", a spus Irina Begu, după meci. În turul II, Irina o va întîlni pe învingătoarea partidei dintre Eva Birnerova (Cehia, 109 WTA) şi Anna Tatişvili (Georgia, 74 WTA). În primul tur al turneului va participa şi Alexandra Cadanţu, contra olandezei Michaella Krajicek, Alexandra Dulgheru, cu slovaca Magdalena Rybarikova, dar şi Edina Hall, care a reuşit s-o învingă în turul III al calificărilor pe Iaroslava Şvedova (Kazahstan, 160). Jucătoarea kazahă a cîştigat primul set cu 6-4, al doilea a revenit Edinei, cu 6-1, după care Şvedova a abandonat. Romanca o va întîlni în primul tur pe unguroaica Greta Arn (65 WTA). Alte rezultate din primul tur, la Acapulco: Stephanie Gaçon (Franţa) – Matilde Johansson (Franţa) 6-4, 7-6, Melinda Czink (Ungaria) – Stéphanie Dubois (Canada) 7-6, 6-3; Alberta Brianti (Italia) – Alizé Cornet (Franţa) 3-6, 6-3, 6-3.
* Elena Bogdan a ratat calificarea pe tabloul principal la simplu la turneul de la Kuala Lumpur, dar a ajuns în sferturi la dublu, alături de thailandeza Noppawan Lertcheewakarn. Cele două au cîştigat cu 6-1, 6-2 în faţa perechii Eliţa Kostova/Anne Kremer (Bulgaria/Luxemburg). În sferturile de finală, Elena Bogdan şi Noppawan Lertcheewakarn vor întîlni învingătoarele partidei dintre perechea taiwaneză Su Wei Hsieh/Shu Ying Hsieh şi cuplul Hao Ching Chan/Rika Fujiwara (Taiwan/Japonia).
* Astăzi, în cel mai important turneu ATP al săptămînii, cel de la Dubai, debutează perechea romano-suedeză Horia Tecău / Robert Lindstedt, care va întîlni cuplul Leandro Paes / Janko Tipsarevic (India / Serbia). Cîteva rezultate din turneul de simplu, în care Victor Hănescu a abandonat în calificări: Marc Chiudinelli (Elveţia) – Nikolai Davîdenko (Ucraina) 6-4, 5-7, 6-4; Mihail Iujnîi (Rusia) – Richard Gasquet (Franţa) 6-3, ab; Janko Tipsarevic (Serbia) – Igor Kuniţîn (Rusia) 6-2, 6-2; Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – Markos Baghdatis (Cipru) 7-6, 6-4.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.