C.N.U. a intrat în al treilea an de aşteptare pentru reabilitarea clădirii
Dată în folosință în anul 1900, clădirea Colegiului Național Unirea din Focşani nu a beneficiat niciodată de o reabilitare generală. Proiectul tehnic este aprobat pentru finanțare şi aşteaptă doar să fie pus în practică, dar fără nicio explicație se întîrzie de vreo doi ani, iar cu acest an se fac trei. Semnale pozitive firave au început totuşi să apară. La sfîrşitul săptămînii trecute, specialişti şi reprezentanți ai Primăriei Focşani au vizitat clădirea C.N.U. pentru o evaluare. Nu se ştie deocamdată data exactă a începerii lucrărilor pentru ca mai întîi trebuie parafat actul prin care să se facă acest lucru. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Regional şi este în valoare de peste 1.500.000 de euro, din fondurile europene, derulate prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. "Pînă acum această clădire monument istoric nu a beneficiat decît de consolidarea rezistenței. Prin acest proiect de reabilitare se doreşte refacerea monumentului arhitectonic aşa cum a fost inițial. Ceea ce înseamnă înlocuirea tablei de pe acoperiş cu țiglă, cu un lac special vor fi protejate cărămizile din exterior acolo unde elevii de-a lungul generațiilor şi-au lăsat semnătura. Totodată se va face şi înlocuirea sistemului de incălzire", ne-a spus profesorul Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea. La jumătatea anului trecut CNU a împlinit 145 de ani de la înființare. Elevii au înconjurat atunci şcoala cu sute de lampadare confecționate de ei, pe care le-au aprins în semn de respect pentru zecile de generații care au studiat aici. Totodată, prin acest gest s-a atras şi atenția asupra faptului că se întîrzie nejustificat de mult finanțarea proiectului de reabilitare a liceului. (Aurelian IVAN)














