Sport

Cadanţu face safteaua

Ziarul de Vrancea
23 feb 2012 1418 vizualizări
Alexandra s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu WTA, după ce a învins-o pe spaniola Silvia Soler, în turneul de la Monterrey * Hănescu a pierdut la mare luptă disputa cu japonezul Nishikori

 Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanţu (110 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Monterrey, cu premii de 220.000 de dolari, după ce a învins-o, cu scorul de 7-6, 6-3, pe Silvia Soler (Spania, 71 WTA), romanca reuşind astfel cea mai bună performanţă din carieră. Cadanţu, în vîrstă de 21 de ani, a trecut pentru prima dată două tururi la un turneu WTA. În octombrie trecut, ea pătrundea în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, în Luxemburg, după calificări, dar era eliminată în turul secund. În acest an, Cadanţu a fost eliminată în primul tur la Australian Open, primul său Grand Slam din carieră ca prezenţă pe tabloul principal, şi la Bogota. Cea mai bună clasare a romancei a fost locul 96 WTA (noiembrie 2011). În sferturile de finală ale competiţiei mexicane, Alexandra Cadanţu, va juca tot cu o sportivă din Spania, Lourdes Dominguez, locul 112 WTA şi cap de serie numărul 8. Lourdes s-a calificat în sferturi, învingînd-o pe jucătoarea rusă Valeria Savinîh, scor 6-4, 6-2. O altă sportivă calificată în sferturi este Sara Errani (Italia, favorita nr. 2) care a dispus cu 6-2, 6-3 de franţuzoaica Alizé Cornet. În schimb, principala favorită, italianca Roberta Vinci a fost învinsă cu 5-7, 5-7 de jucătoarea rusă, Nina Bratcikova.
* Victor Hănescu a început foarte bine meciul din turul II al turneului de la Buenos Aires cu japonezul Kei Nishikori (17 ATP) cîştigînd primul set cu 6-3 şi debutînd cu break în cel de-al doilea. Însă Hănescu a fost ajuns de japonez, care a egalat scorul la seturi (7-5) şi în decisiv s-a impus net cu 6-1. Adrian Ungur a ajuns în sferturile challenger-ului de la Meknès (Maroc, 30 mii euro), după ce l-a învins cu 6-3, 0-6, 6-4 pe germanul Bastian Knittel, jucător venit din calificări. Mai mult, Ungur s-a calificat şi în semifinale. El l-a învins cu scorul de 6-4, 6-4 pe spaniolul Inigo Cervantes. Ungur îl va întîlni în semifinale pe portughezul Jaime Sousa, care a trecut cu 4-6, 7-6, 7-5 pe al optulea favorit, cehul Ivan Minar. În schimb, la dublu, perechea Adrian Ungur/Simon Greul (Romania/Germania) a fost învinsă, în sferturile de finală, după două tie-break-uri de cuplul spaniol Gerard Granollers-Pujol/Ivan Navarro.
* În sferturile de finală ale turneului feminin de la Dubai, în care romancele Monica Niculescu şi Simona Halep, australianca Samantha Stosur (nr. 5 mondial) a fost eliminată, scor 4-6, 2-6 de jucătoarea sîrbă Jelena Jankovic. Într- altă partidă, poloneza Agnieszka Radwanska a dispus cu 6-2, 6-1 de jucătoarea germană Sabine Lisicki, scor 6-2, 6-1.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.