Sport

Din ce în ce mai greu în Liga I

Ziarul de Vrancea
10 feb 2012 569 vizualizări
Pentru a evolua în primul eşalon, cluburile de fotbal din Romania vor trebui să fie dotate cu sistem de încălzire al gazonului şi să nu aibă datorii la stat * instalarea unui astfel de sistem costă mai mult de 100 mii euro

Directorul de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, ieri, că sistemul de încălzire a terenurilor pentru Liga I nu e o condiţie pentru eliberarea licenţei pentru sezonul 2012-1013, dar a precizat că LPF trebuie să verifice stadioanele deoarece obligativitatea unei astfel de instalaţii se află în ROAF. Duru a menţionat că în Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) este stipulată şi obligativitatea acoperirii unui număr minim de 3.000 de scaune pentru stadioanele cu o capacitate de pînă în 10.000 de locuri. "Există o hotărîre a Comitetului Executiv din aprilie 2011 care prevede ca începînd cu sezonul 2012-2013, care începe la 1 iulie 2012, stadioanele din Liga I să aibă sistem de încălzire a terenului şi să fie acoperite un număr de lucuri pe scaune, 3.000 pentru arenele cu capacitate pînă în 10.000 şi 5.000 pentru cele cu capacitate peste 10.000. Dar aceasta nu va fi o condiţie de eliberare a licenţei pentru sezonul 2012-2013 întrucît noi încheiem procesul de licenţiere la 31 mai 2012, aşadar înainte de intrarea în vigoare a acestei obligaţii. Cîteva dintre stadioane au deja sistem de încălzire a terenului, e vorba de Cluj Arena, Gruia, Steaua, Arena Naţională, cel din Bistriţa, Mediaş, sînt cam 5-6", a spus Duru. Întrebat dacă stadioanele fără sistem de încălzire a terenului nu vor putea găzdui partide din Liga I în sezonul 2012-2013, directorul de licenţiere a explicat: "Eu nu pot să comentez acest aspect pentru că nu este de competenţa mea, ci a organizatorului competiţiei Liga I, LPF. Ei vor face verificarea stadioanelor şi omologarea terenurilor pentru sezonul 2012-2013 şi în iulie vor vedea care şi-au montat. Obligativitatea sistemului de încălzire a terenului este în Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF)".
Instalarea unui sistem de încălzire a terenului costă între 100.000 şi 140.000 de euro, lucrările putînd fi efectuate în perioada de pauză competiţională dintre 1 iunie şi 1 iulie, a menţionat Viorel Duru. Oficialul FRF, care vineri a coordonat un seminar de pregătire a documentaţiei de licenţiere pe criteriu financiar, a precizar că sînt unele cluburi care au probleme financiare serioase. "În luna iunie Comitetul Executiv aprobase amendarea regulamentului de licenţiere, în sensul că pentru obţinerea licenţei în Liga I să nu fie evaluate datoriile către stat. În luna noiembrie 2011 cînd s-a dat spre aprobare noul regulament de licenţiere am susţinut că ar trebui revenit asupra deciziei din iunie şi s-a revenit. Astfel că pentru obţinerea licenţei de Liga I trebuie achitate datoriile financiare restante către stat. Nu am date concrete, dar din ce am văzut în presă şi din ce decizii au mai luat organismele jurisdicţionale competente, fie interne, fie internaţionale, sînt cluburi care au probleme financiare serioase", a menţionat Duru.
Cluburile din Liga I sînt obligate să prezinte toată documentaţia privind licenţierea pentru sezonul 2012-2013 pînă la 31 martie, a.c. În perioada 16-27 aprilie, departamentul de licenţiere va anunţa eliberarea licenţelor, cluburile putînd ataca deciziile în termen de cinci zile la Comisia de Apel. Grupările nemumţumite pot merge mai departe la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care va da o decizie definitivă şi irevocabilă între 16 şi 31 mai.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.