Sport

Nadal, supranatural

Ziarul de Vrancea
26 ian 2012 559 vizualizări
Tenismanul spaniol s-a calificat în finala Australian Open, după ce l-a învins pe marele său rival, Roger Federer, după un meci de toată frumuseţea

învingătoarea finalei feminine, dintre Viktoria Azarenka şi Maria Şarapova, va deveni noul lider al clasamentului WTA * Tecău s-a calificat în semifinala de dublu mixt, dar a pierdut-o pe cea de dublu masculin
După un nou meci de vis, ca în toate aceste confruntări, Rafael Nadal l-a învins pe Roger Federer în patru seturi, scor 6-7, 6-2, 7-6, 6-4 şi s-a calificat în finala turneului de tenis, Australian Open, primul din seria Grand Slam pe 2012. Meciul a durat trei ore şi 42 de minute. Aceasta a fost a 27-a partidă dintre cei doi mari jucători, scorul întîlnirilor directe fiind de 18-9 în favoarea lui Nadal.  Ambii tenismeni au oferit publicului din Melbourne execuţii încîntătoare, diferenţa fiind înclinată spre spaniol de lipsa de concentrare a marelui său adversar, în multe momente.  De altfel, Federer a recunoscut superioritatea adversarului său în acest meci: "Rafa a jucat bine de la început pînă la sfîrşit. Era important pentru mine să cîştig primul set, dar am ratat ocazii aproape în fiecare set. A fost un meci dificil fizic, dar este abia începutul sezonului. Evident, suprafaţa de joc nu este cea mai rapidă.  Ne respectăm mult reciproc. Am avut mereu impresia că Nadal joacă puţin mai bine împotriva mea decît împotriva altor sportivi, dar cu atît mai bine pentru el. Sînt puţin dezamăgit, pentru că simţeam că jocul meu era bun şi că aş fi putut să fac ceva în finală. Nu am mai pierdut de vreo cinci luni astfel. însă nu este atît de rău", a spus Federer.
Spaniolul este pentru a 15-a oară într-o finală a unui turneu de Grand Slam (a cîştigat de 10 ori), egalîndu-i pe Andre Agassi, Jimmy Connors şi Roy Emerson. Federer este recordmenul prezenţelor în finala unor asemenea competiţii, 23, din care a ieşit învingător de 16 ori. Federer este cvadruplu cîştigător în Australia (2004, 2006, 2007, 2010), în timp ce Nadal are în palmares un trofeu, în 2009, cîştigat în finala disputată împotriva elveţianului (7-5, 3-6, 7-6/3, 3-6, 6-2). 
Nadal îl va întîlni pe învingătorul meciului de astăzi, dintre sîrbul Novak Djokovic, liderul ATP, deţinătorul titlului, şi britanicul Andy Murray, locul 4 ATP. Ultimul titlu de Grand Slam cîştigat de jucătorul spaniol a fost la Roland Garros, anul trecut. Apoi, Nadal a pierdut trofeele de la Wimbledon şi US Open în faţa lui Djokovic, iar duminică va intra pe teren pentru a doua oară în carieră în finala Australian Open.
Tot ieri s-au disputat semifinalele feminine. În prima jucătoarea care dă senzaţia că plonjează spre prima poziţie, Viktoria Azarenka (Belarus, nr. 3) a pus capăt visurilor belgiencei Kim Clijsters (nr.11) de a-şi păstra trofeul cucerit anul trecut. Însă, cu excepţia setului II, cîştigat cu 6-1, Kim n-a putut face faţă atacurilor atleticei jucătoare din Belarus, care şi-a adjudecat primul set cu 6-4 şi decisivul cu 6-3. Pînă acum, singura jucătoare din această ţară ajunsă într-o finală de Grand Slam a fost Nataşa Zvereva, care concura pentru defuncta URSS în finala Roland Garros 1988. În celălalt meci, rusoaica Maria Şarapova s-a răzbunat pe Petra Kvitova (Cehia, nr 2), pentru înfrîngerea suferită în finala de la Wimbledon 2012. Partida a stat tot timpul sub semnul incertitudinii, dar cehoaica a greşit mult în final şi Şarapova s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-4. Ea are trei titluri de Grand Slam în palmares, Wimbledon 2004, US Open 2006 şi Australian Open 2008, dar a pierdut două finale la Australian Open 2007 şi Wimbledon 2011. Petra Kvitova a ratat posibilitatea de a trece pe primul loc în clasamentul WTA, pierdut de Caroline Wozniacki. Noul lider mondial va fi decis în urma finalei dintre Maria Şarapova şi Viktoria Azarenka.
În fine, una rece şi una caldă de la redutabilul nostru dubleur, Horia Tecău. Împreună cu suedezul Robert Lindstedt, s-a luptat timp de două ore cu gemenii Bryan (Bob şi Mike), dar nici de data aceasta n-a spart gheaţa. Tecău şi Lindstedt au cîştigat primul set cu 6-4, au cedat cu 3-6 în cel de-al doilea, iar cel decisiv l-au pierdut la tie-break cu 5-7! “Bryans” vor juca finala cu un cuplu nou format, dar care se arată redutabil: Leander Paes/Radek Stepanek (India/Cehia). Dovadă? Cei doi au învins pe favoriţii secunzi, Max Mirnîi / Daniel Nestor (Belarus / Canada), scor, 2-6, 6-4, 6-4. În schimb, Horia s-a calificat în semifinala de dublu mixt: împreună cu americana Bethanie Sands, au trecut cu 4-6, 6-1, 13-11 de cuplul Jarmila Gajdosova/Bruno Soares (Australia/Brazilia).  În semifinale, Horia Tecău şi Bethanie Sands vor întîlni perechea indiană Sania Mirza/Mahesh Bhupathi, cap de serie numărul 6, care a învins cu scorul de 7-6, 6-2, cuplul Liezel Huber/Colin Fleming (SUA/Marea Britanie).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.