Sport

Creţu şi Mandoces, doi tenismeni care promit să ajungă sus

Dan Chiriac
25 ian 2012 1322 vizualizări
Iris Kiraly şi Mandoces au cîştigat Cupa Unirii la tenis

Turneul de prim rang, organizat de Federaţia Romană de Tenis, a adunat la Focşani cei mai buni copii de 12 ani din ţară
Ieri, la Sala Colegiului Economic „Mihail kogălniceanu”  Focşani s-a încheiat tradiţionalul turneu de tenis dotat cu trofeul „Cupa Unirii”. Competiţia a început la finalul săptămînii trecute şi şi-a desemnat ieri ultimii învingători. În prima finală a zilei de ieri s-au întîlnit Gloria Ioana Mihu - CS Mangalia şi Iris Kiraly – CSM Zalău. Cele două au dominat competiţia şi au ajuns în ultimul act după ce au cîştigat toate seturile disputate. Finala a fost dominată în primul set de Iris Kiraly, care a obţinut două break-uri şi s-a impus cu 6-2. Actul al doilea a fost mult mai echilibrat, Mihu încercînd să împingă meciul în decisiv. A ţinut aproape pînă la 5-5, dar şi-a pierdut serviciul. Kiraly a închis meciul cu 7-5 şi a obţinut o victorie meritată în turneul de la Focşani. Finala băieţilor a fost mult mai echilibrată. Laurenţiu Mandoces – CS Victoria şi Cezar Creţu – TC Oana Iaşi au oferit un meci foarte disputat. Fiecare a cîştigat cîte un set, înainte ca meciul să ajungă în decisiv. Mandoces a fost mai precis pe final şi a reuşit să se impună. Rezultatul final a fost 4-6, 6-4, 6-1. Turneul de dublu masculin a revenit perechii Petru Berdilă - CSM Bacău şi Laurenţiu Mandoces – CS Victoria. Cei doi au cîştigat toate meciurile în două seturi. La dublu fete, victoria finală le-a revenit sportivelor de la CSM Zalău, Iris Kiraly şi Selma Cadar. Cele două au trecut în marea finală de Smaranda Corneanu – TC Oana şi Gloria Mihu – IDU Mamaia, cu scorul de 6-0, 6-1. După cum se vede, Iris Kiraly a obţinut victoria în ambele turnee, la simplu şi la dublu. La fel s-a întîmplat şi la masculin, unde Laurenţiu Mandoces a obţinut un dublu succes. Arbitrul principal al turneului, Bogdan Nicolae, ne-a precizat că turneul a fost unul foarte puternic la această categorie de vîrstă. „Am făcut eforturi să ducem la bun sfîrşit acest turneu şi ne bucurăm că am încheiat cu succes o nouă ediţie”, ne-a spus Bogdan Nicolae.  (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
lupufrustrat, acum 4445 zile, 10 ore, 2 minute, 31 secunde
Domnule lupu,nu mai scrieti in numele clubului,ca faceti toti oamenii de ras cum va faceti de fiecare data candsunteti penibil cu asemenea acuzatii.dar e normal sa fii frustrat cand ai 50 de ani si nu citeste integral
csmfocsani2007, acum 4446 zile, 52 minute, 55 secunde
.....cu exceptia unor "greseli omnenesti" de arbitraj,care au produs iritare si confuzie.Speram ca FR de Tenis sa elimine practica abuziva de falsificare a identitatii sportive ,practica citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.