Între Bolt şi Blake
em, legendarul Usain Bolt s-a revanşat la 200 m şi la ştafetă * Kenya a dominat aproape toate alergările de cursă lungă
În lipsa unei Olimpiade sau a unor competiţii majore de fotbal, ca în toţi anii impari, evenimentul major a fost reprezentat de Campionatele Mondiale de Atletism, care s-au desfăşurat în Coreea de Sud, la Daegu. În privinţa ierarhiei pe naţiuni, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la Olimpiada chineză, sau de la trecutele Mondiale, desfăşurate în 2009 la Berlin. Aceeaşi dominaţie pe ansamblu a băieţilor americani şi a fetelor din Rusia, acelaşi război la sprint între SUA şi Jamaica (balanţă înclinată de data asta spre americance, la fete), acelaşi război Kenya-Etiopia pe distanţe lungi, încheiat, ca şi acum doi ani, cu victoria netă a kenyenilor.
Dacă n-ar fi fost stupida descalificare din finala de 100 m, “fulgerul” Usain Bolt ar fi fost şi în 2011 cel mai bun atlet al lumii, poate cel mai bun sportiv al lumii. Însă, ceea ce se întîmplă multor atleţi de clasă, a păţit-o şi “Insane Bolt”. Nu “start furat”, cum spun toţi nechemaţii la microfoanele transmisiile atletice, ci “start greşit”. Nervii lui Bolt au cedat, din dorinţa unui record fabulos, sau poate, din teama că rivalul şi coechipierul său, Yohan Blake, îi putea sufla aurul. Din nefericire pentru el, dar din fericire pentru Jamaica, taman Blake a devenit campion mondial, cu un timp excepţional de 9,92 s. Bolt s-a revanşat la 200 m şi, împreună cu Blake, Carter şi Frater, a stabilit la ştafetă singurul record mondial al campionatelor: 37,04 s. În ciuda înfrîngerii la sută, Bolt îşi continuă asaltul olimpic cu mari speranţe. Nu acelaşi lucru se poate spune despre o altă stea apusă la Daegu, etiopianul Kenenisa Bekele, care a abandonat la 10.000 de metri şi nu s-a mai prezentat la 5000 m. Probabil că steaua sextuplului campion mondial a apus, spre gloria Regatului Unit. Surprins de abandonul lui Bekele, Mo Farah (originar din Somalia) ar fi putut deveni noul campion mondial dacă n-ar fi fost finişul lui Ibrahim Jeylan (celălalt etiopian), în schimb Farah a cîştigat clar pe 5000 m. În întrecerile fondistelor pe pistă, absenţa legendarei Tirunesh Dibaba a scurtcircuitat Etiopia, Kenya cucerind nouă din zece medalii la alergările lungi. Noua vedetă este Vivian Cheruyiot, a doua dublă campioană mondială din istorie, după Tirunesh.
În opinia noastră, performera şi surpriza anului 2011 este alergătoarea australiană de garduri, Sally McLelland-Pearson, nu pentru că a dominat cu autoritate proba de 100 m, ci pentru timpul de 12,28 s, al doilea din istoria probei, de pe vremea cînd steroizii dominau performanţele. Şi, venind vorba de garduri, să notăm cel mai dramatic moment al Mondialelor de la Daegu: recordmanul mondial Liu Xiang a fost jenat în finala de 110 m garduri de campionul olimpic, cubanezul Dayron Robles, care a trecut primul linia de sosire. La cîteva ore după încheierea probei, Robles a fost descalificat, dar nici cererea chinezului de a se redisputa finala n-a fost admisă. Astfel că noul campion mondial a devenit americanul Jason Richardson.
În privinţa atleţilor romani, secetă mare: Nicoleta Grasu (fosta-i, lele...!) s-a clasat a opta la disc, performera delegaţiei romane fiind ciocănăriţa Bianca Perie, locul VI cu 72,04 m, record personal. Meritoriu locul XIII ocupat la maraton de Marius Ionescu, al doilea maratonist european al competiţiei.