Sport

Afaceri de familie

Ziarul de Vrancea
20 dec 2011 595 vizualizări
Fostul preşedinte al Realului, Ramon Calderon, a fost trimis în judecată pentru fraudare de voturi la alegerile pentru preşedinţia clubului din 2016 * el a fost sprijinit de fratele şi fiica sa

Un tribunal din Madrid a decis trimiterea în judecată a fostului preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, sub acuzaţia că a falsificat voturile prin corespondenţă la alegerile ce au avut loc în 2006, în urma cărora a devenit conducătorul grupării spaniole. Împreună cu Calderon au fost trimişi în judecată şi alte 14 persoane, foşti colaboratori ai săi. Fostului preşedinte madrilen i se impută cinci capete de acuzare, care i-ar putea aduce nouă ani de închisoare. Acuzaţiile sînt de "falsificarea de documente private în formă continuată", "denunţ fals", "simularea unui delict în formă continuată", "mărturie falsă" şi "prezentarea de martori falşi".
Potrivit deciziei de trimitere în judecată, "Calderon a organizat o echipă pentru a-şi atinge obiectivul, care nu era altul decît să obţină postul de preşedinte al clubului Real Madrid". Calderon este acuzat că a falsificat votul prin corespondenţă ce a avut loc cu ocazia alegerilor pentru funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid în vara anului 2006. Potrivit probatoriului, Calderon a mărit fraudulos numărul de voturi prin corespondenţă în favoarea candidaturii sale şi a "umblat" la voturile principalului său adversar, Juan Miguel Villar Mir, pentru ca apoi să-l denunţe. Denunţul a fost făcut de procurorul Leticia Calderon, care este fiica lui Ramon Calderon. Fostul conducător madrilen s-a folosit de această strategie, pentru a cere ulterior, în instanţă, anularea voturilor prin corespondenţă din cauza riscurilor de fraudă, lucru care s-a şi întîmplat. Printre persoanele trimise în judecată se află fratele lui Calderon, Javier, omul de afaceri Alfonso Carrascosa, şi un fiu al lui Ramon Mendoza (fost preşedinte al grupării madrilene).
Ramon Calderon a fost ales preşedinte al clubului Real Madrid la alegerile ce au avut loc pe 2 iulie 2006 şi la care au participat 16.000 de membri ai grupării. Tot atunci au mai candidat Villar Mir, Juan Palacios, Arturo Baldasano şi Lorenzo Sanz, ultimul fiind preşedinte al grupării în perioada 1995 -2000. Calderon (care a fost votat de 8.344 de persoane) nu a fost instalat imediat preşedinte, deoarece Juan Miguel Villar Mir (6.702 voturi) a depus o contestaţie, susţinînd că nu s-au numărat 8.000 de voturi prin corespondenţă. Cu trei zile înainte, la solicitarea lui Ramon Calderon, un judecător a decis anularea voturilor prin corespondenţă din cauza riscurilor de fraudă.
CAS


Preşedintele de la Sevilla – condamnat


Preşedintele FC Sevilla, José Maria del Nido, a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la fraudă, abuz şi deturnare de fonduri publice, toate în formă continuată, informează Marca.Tribunalul care a judecat acest caz privind nereguli în plăţile făcute de Primăria din Marbella către del Nido l-a condamnat tot la şapte ani şi jumătate de închisoare şi pe fostul primar al oraşului spaniol, Julian Muñoz. De asemenea, fostul consilier pentru planificare urbană Juan Antonio Roca a fost condamnat la patru ani de închisoare. Delictele pentru care au fost condamnaţi cei trei au avut loc în perioada 1999 - 2003, cînd del Nido a colaborat cu primăria din Marbella în calitate de avocat. Potrivit presei internaţionale, del Nido va face apel la Curtea Supremă de la Madrid. Jose Maria del Nido este preşedintele FC Sevilla din 2002


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.