Sport

Goluri romaneşti în străinătate

Ziarul de Vrancea
11 dec 2011 1537 vizualizări
Bănel Nicoliţă şi Daniel Niculae s-au numărat printre marcatorii etapei a XVII-a a campionatului francez. Echipa lui Nicoliţă, St. Etienne a învins pe teren propriu cu 2-0 pe Caen, Bănel (care a jucat 74 de minute), deschizînd scorul în min. 74. Niculae a marcat pentru Nancy, care a remizat (2-2, tot acasă) cu formaţia Ajaccio. Niculae, care a fost integralist, a pasat decisiv pentru primul gol marcat de Bakar (’10) şi a reuşit egalarea în min. 90^4, cînd corsicanii conduceau cu 1-0

În fine, Adrian Mutu, a adus victoria Cesenei în deplasare, scor 1-0 cu Palermo. Mutu a marcat în min. 63, iar din minutul următor, sicilienii au rămas în zece, după eliminarea lui Muñoz. Mutu a fost schimbat în min. 79


Argint la cros


Sportiva Ioana Doagă a cîştigat, ieri, medalia de argint, în proba de junioare, echipa Romaniei clasîndu-se pe locul patru, la Campionatul European de cros, de la Velenje (Slovenia).Celelalte sportive din echipa Romaniei s-au clasat, după cum urmează: Monica Florea (locul 14), Anca Bunea (locul 22), Elena Panaet (locul 36).  Echipa Romaniei a ocupat locul IB în această probă, după Marea Britanie, Rusia şi Germania. În proba senioarelor, Roxana Bîrcă s-a clasat pe locul VII.  În clasamentul pe echipe, Romania a fost pe locul V, medalia de aur revenind Marii Britanii, urmată de Portugalia şi Germania.


Înfrîngere în Challenge Cup la rugby


Selecţionata Bucureştiului a fost învinsă, ieri, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 13-24 (6-12), de echipa engleză Worchester Warriors, în etapa a treia a grupei I  din Challenge Cup la rugby. În prima etapă, selecţionata Bucureştiului a învins, tot pe stadionul Arcul de Triumf, echipa italiană Crociati Parma, scor 34-7, iar în al doilea meci a pierdut, la Paris, în faţa formaţiei franceze Stade Français, scor 3-49. Stade Français este lider în clasamentul grupei, cu 14 puncte, urmată de Worchester - 10 puncte, de Selecţionata Bucureştiului - 5 puncte şi de Parma - 0 puncte. Selecţionata Bucureştiului va întîlni în etapa următoare, programată în 17 decembrie, tot echipa Worcester, însă în deplasare.


Parlamentul turc votează pentru blaturi


Parlamentul turc a votat, sîmbătă, o lege controversată, ce prevede pedepse mai mici pentru persoanele implicate în meciurile trucate, în contextul în care fotbalul din Turcia este afectat de un scandal fără precedent. Legea, în favoarea căreia au votat 284 de parlamentari, şase fiind împotrivă şi unul obţinîndu-se, revine asupra unei legislaţii drastice adoptată în aprilie, ce vizează trişeria şi actele de violenţă. Conform noii legi, pedeapsa maximă pentru persoanele vinovate de corupţie activă în scopul influenţării rezultatului unui meci este de trei ani (în legea anterioară era de 12 ani), cu o mărire de 50 la sută în cazul conducătorilor de club.De asemenea, a fost micşorată de la cinci la doi ani pedeapsa maximă prevăzută pentru introducerea unor obiecte interzise într-o arenă sportivă.


Tunisieni nervoşi


Echipa qatariotă Al-Sadd va întîlni formaţia FC Barcelona în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, joi, decembrie, la Yokohama.  Clubul din Doha, care deţine titlul de campioană a Asiei, a învins, cu scorul de 2-1, echipa Espérance de Tunis, campioana Africii, în primul sfert de finală al turneului.  Meciul a fost marcat de incidente la final:  Un suporter al echipei Espérance a încercat să se năpustească asupra portarului echipei din Qatar, Mohamed Saqr, fiind însă oprit. Alte incidente au avut loc în jurul Toyota Stadium, unde s-a desfăşurat meciul. Suporterii echipei Espérance erau furioşi că arbitrul chilian Enrique Osses le-a anulat două goluri pe motiv de ofsaid. Într-un alt meci din sferturi, campioana Japoniei, Kashima Reysol, a învins, scor 4-3, la loviturile de departajare (1-1 după 120 de minute), formaţia mexicană Monterrey.  În semifinale, Kashima Reysol va întîlni formaţia braziliană FC Santos.


Vrea şi el în horă


Antrenorul portughez Andre Villas-Boas le-a cerut jucătorilor de la Chelsea să-l implice şi pe el şi restul stafului tehnic în celebrarea bucuriei de după marcarea unui gol, însă unii jucători apreciază ideea ca fiind "stupidă şi disperată", informează cotidianul The Sun. Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvînt al clubului englez a confirmat faptul că antrenorul ar fi venit cu această ideea la una dintre întîlnirile cu echipa. "Antrenorul le-a cerut jucătorilor ca după ce dau gol să-l caute cu privirea şi să se îndrepte spre el pentru a celebra împreună bucuria. El crede că acest lucru va arăta cu sînt uniţi. Că jucătorii, antrenorul, secunzii, ceilalţi membri ai stafului şi medicii, cu toţii muncesc şi se bucură împreună", a precizat sursa citată. The Sun menţionează însă că ideea nu este pe placul tuturor jucătorilor. "Sînt unii jucători care nu se prea simt «împreună» cu managerul lor acum. Deci nu sînt sigur că toţi se vor îndrepta să-l îmbrăţişeze pe antrenor dacă vor marca, luni, în meciul cu Manchester City. Pentru ei, gestul pare să fie unul prostesc şi disperat", a declarat un apropiat al jucătorilor.


Räikkönen, accidentat la schi


Finlandezul Kimi Räikkönen, fost campion mondial la Formula 1, a fost rănit uşor într-un accident de schi în Austria, a anunţat, sîmbătă, echipa Lotus-Renault. "Am vorbit cu Kimi. Nu sînt motive de îngrijorare. Are probleme la o mînă, dar luni vom afla mai multe", a anunţat Lotus-Rénault pe contul de Twitter. Campion mondial în 2007, Räikkönen a făcut o pauză de doi ani pentru a concura la raliuri, iar în 2012 revine în Formula 1.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.