Sport

FC Panciu încheie sezonul cu un amical cu o echipă de Liga a doua

Dan Chiriac
1 dec 2011 1025 vizualizări
Echipa de fotbal FC Panciu va încheia sezonul de toamnă cu un amical în compania echipei Dinamo 2 Bucureşti.


Echipa bucureşteană evoluează în Liga a doua, acolo unde ocupă locul opt. Păncenii au acceptat propunerea bucureştenilor de a juca un amical în Vrancea. Echipa pregătită de Ionică Serea şi Dănuţ Bolocan va încheia astfel unul dintre cele mai bune sezoane. Echipa vrînceană a terminat turul Ligii a treia pe poziţia  a patra, la doar cinci puncte de prima poziţie, ocupată de Petrotub Roman. Păncenii au reuşit în ultimele zece etape o serie excelentă, cu opt victorii, un egal şi o singură înfrîngere, suferită pe teren propriu în faţa celor de la SC Bacău. De partea opusă, Dinamo 2 a terminat turul de campionat pe locul opt. Bucureştenii au jucat în acest tur mai mult la Buftea. Dinamo 2 este la a doua vizită în Vrancea, după ce în campionatul 2007/2008 a jucat în campioant contra celor de la CSM Focşani. De altfel, focşănenii au fost cei care au primit invitaţia de a juca acest  amical, dar aceştia au refuzat din cauza problemelor existente în acest moment la baza sportivă. Clubul CSM Focşani 2007 a fost evacuat din tribuna stadionului Milcovul, astfel încît vestiarele bazei sînt improprii în acest moment pentru a găzdui un meci de fotbal. Meciul de la Panciu va fi condus la centru de Mihai Gică, ajutat la cele două linii de Florin Danciu şi George Dumitru. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.