Sport

A început războiul Clujului

Ziarul de Vrancea
15 nov 2011 931 vizualizări
Oficialii de la CFR au pus preţuri prohibitive la meciul de sîmbătă cu Universitatea * conducătorii grupării rivale au refuzat, din solidaritate cu fanii, invitaţiile la tribuna oficială

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat ieri pentru MEDIAFAX că nu consideră preţurile stabilite pentru partida de sîmbătă, contra Universităţii Cluj, drept prohibitive. Conducerea echipei "feroviare" a anunţat luni că preţurile biletelor la meciul de sîmbătă, cu U, variază între 150 de lei şi 250 de lei în funcţie de sector. Paszkany a declarat că preţurile se aseamănă cu cele practicate pentru concertele unor artişti de categorie ridicată. Finanţatorul clubului din Gruia a adăugat că politica de preţuri nu are vreo legătură cu încercare de a-i bloca pe fanii Universităţii să vină la meci. "Sînt preţuri ca şi pentru un concert al unei formaţii de categoria bună. Este un spectacol şi lumea, ca să urmărească acest spectacol, trebuie să plătească, nu sînt preţuri inaccesibile. Dacă vrei să mergi la un concert Rihanna sau Eminem, cam ăsta este preţul biletelor. Preţurile nu au fost stabilite pentru fanii Universităţii Cluj, ci pentru toată lumea. Pot să vină fani din America, din Australia, de oriunde, sînt aceleşi bilete", a spus Arpad Paszkany.
Aceste preţuri au inflamat oficialii Universităţii, care în semn de protest, au decis să refuze invitaţiile transmise de conducătorii ceferişti. Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că va refuza invitaţiile grupării CFR Cluj la meciul direct de sîmbătă, urmînd să îşi achiziţioneze bilete la tribuna a II-a sau în sectorul rezervat propriilor suporteri pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu. “În semn de solidaritate cu suporterii, conducerea şi angajaţii clubului «U» Cluj îşi vor achiziţiona bilete în tribuna a II-a sau în sectorul destinat fanilor (dacă este posibil), de unde toţi îi vom susţine pe fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Ionuţ Badea", se menţionează pe site-ul grupării. În comunicat se mai precizează că  ei nu au intenţionat să le achiziţioneze propriilor suporteri tichete de intrare la meciul de sîmbătă. "În legătura cu afirmaţiile tendenţioase ale unor oficiali ai clubului de fotbal CFR, prin care se aduc grave jigniri suporterilor noştri, precizăm că nu s-a pus niciodată problema ca FC Universitatea Cluj să se implice financiar în aducerea la stadion a suporterilor. Atragem atenţia ca astfel de provocări şi declaraţii neconforme cu realitatea nu fac decît să incite, aducînd atingere nu doar imaginii fotbalului clujean, dar şi sportului în general", se arată pe site.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.