Sport

12 medalii la naţionale pentru CSS Gimnastică Focşani

Dan Chiriac
6 nov 2011 1087 vizualizări
Trei medalii de aur, trei de argint şi şase de bronz este bilanţul remarcabil al sportivelor focşănene u reprezentantul Primăriei a lipsit de la festivitatea de sîmbătă, astfel încît medaliatele nu au primit premiile în bani

Gimnastele de la CSSG Focşani au obţinut nouă medalii în finalele pe aparate desfăurate sîmbătă la Sala Polivalentă din municipiu. Astfel, bilanţul delegaţiei focşănene este de 12 medalii, după cele trei medalii obţinute vineri la individual compus. Sîmbătă, medaliile au fost obţinute astfel: junioare I, Maria Răuţă - aur la bîrnă şi bronz la paralele,  junioare II, Denisa Năstase – aur la sărituri, bronz la paralele, argint la bîrnă  şi bronz la sol, Georgiana Ciubotaru – bronz la sărituri, junioare III - Dana Damian – argint la bîrnă şi Mădălina Racoş - bronz la sol. Vineri, Diana Damian, de la CSS Gimnastică Focşani a reuşit să obţină medalia de bronz în concursul individual compus la junioare III. Aceasta a acumulat 52.000 de puncte şi a fost devansată în clasament de Adela Florea - Cetate Deva - 53.150 şi Cristina Vrabie - Steaua Bucureşti - 52.550. Georgiana Ciubotaru - argint şi Denisa Năstase - bronz au obţinut medalii în concursul individual compus. “A fost o organizare  superbă care a estompat frigul din primele zile  din Sala Sporturilor Focşani. Au fost oameni deosebiţi care au ajutat la buna desfăşurare a concursului , din Primăria Focşani, Consiliul Local, Carrefour, Bricostore, DJTS Vrancea, SC Aurora - Odobeşti, Vranlact Focşani, Avicola AS GymClub F M. Vreau să le dedicăm acestora cele 12 medalii obţinute de gimnastele noastre.  Cu un palmares de 42 medalii obţinute doar în finale ale Campionatelor Naţionale, clubul nostru îşi încheie anul 2011 cu gînduri bune, pline de speranţă pentru anul care va veni”, ne-a spus Adriana Lescovar, directoarea clubului de gimnastică din Focşani. Festivitatea de premiere organizată sîmbătă la prînz a fost marcată şi de un incident. Reprezentantul Primăriei Focşani a lipsit de la festivitate, astfel încît medaliatele nu au primit plicurile cu bani promise. Dacă vineri viceprimarul Bogdan Matişan a fost prezent la premierea medaliatelor de la individual compus, sîmbătă, acesta nu a mai apărut în sală. „Vom face în aşa fel încît sumele de bani să ajungă în posesia sportivelor”, ne-a asigurat Adriana Lescovar.  Rezultatele clubului din Focşani nu ar fi fost posibile fără aportul colectivului tehnic format din antrenorii Jenica Cherciu, Maria Drăgan, Carmen Smeu, Nicoleta Răducan, Daniele Marinescu, Florin Roşioru , Cezar Stoica, Dan Vulcan şi coregrafii Antoaneta Ciobanu şi Tatian Pascal. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cetatean, acum 4553 zile, 12 ore, 31 minute, 23 secunde
In prima zi a fost frig in sala iar la mesele arbitrelor organizatorii au pus apa minerala si pahare,iar pentru economie in a doua zi au redus apa minerala ramanand pe mese numai paharele de unica citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.