Sport

Bute l-a făcut praf!

Ziarul de Vrancea
6 nov 2011 665 vizualizări
Lucian şi-a apărat din centura mondială la versiunea IBF, învingîndu-l la puncte pe jamaicanul Glen Johnson şi se pregăteşte pentru unificarea centurilor

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize şi şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, ieri dimineaţă, în cadrul unei gale la Quebec. Lucian Bute, în vîrstă de 31 de ani, are acum 30 de victorii la profesionişti, din care 24 prin KO şi nici o înfrîngere. Bute a fost declarat cîştigător în unanimitate de cei trei arbitri-judecători: 119-109, 120-108 şi 120-108. Glen Johnson, în vîrstă de 42 de ani, are acum 51 de victorii, din care 35 prin KO şi 16 înfrîngeri.
După meci, Lucian a declarat că este mulţumit de faptul că şi-a păstrat centura: "M-am pregătit foarte serios, i-am pus multe probleme. Stînga mi-a funcţionat foarte bine. Am încercat să evit loviturile, m-am mişcat foarte bine. Sînt foarte mulţumit de rezultat, chiar dacă am cîştigat la puncte, este o etapă în cariera mea, o trec la experienţă. Am fost într-o formă fizică foarte bună şi asta m-a ajutat", a spus Bute. Rudel Obreja, preşedintele FR Box, a declarat la postul de televiziune The Money Channel, că Glen Johnson a fost cel mai dificil adversar pe care l-a întîlnit pînă acum Lucian Bute: "A fost un meci de mare tensiune, un meci foarte tacticizat. Lucian s-a pregătit mereu la cel mai înalt nivel. Glen Johnson a fost cel mai dificil adversar pentru Lucian. El a înţeles că Lucian este mai bun pentru el", a declarat Obreja. Însă, se pare că “Rudy” s-a înşelat, fiindcă Johnson nu prea a înţeles asta: "Mă consider cîştigător. L-am bătut cu o singură mînă. În repriza a patra am simţit dureri la braţul drept şi nu mai puteam lovi. Cred că l-am învins la puncte. Este greu să cîştigi în curtea altuia, unde mulţimea încurajează adversarul", a spus Johnson. Conform graficii postului de televiziune canadian care a transmis meciul, Johnson a cîştigat numai o repriză în faţa lui Bute, iar presa internaţională consideră, în marea majoritate, că romanul l-a surclasat pe veteranul jamaican. Boxerul roman doreşte acum unificarea centurilor, într-un meci cu cîştigătorul turneului SuperSix, care se va decide între englezul Carl Froch şi americanul Andre Ward.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.