Sport

Una caldă, alta rece pentru handbalul focşănean

Dan Chiriac
27 sep 2011 930 vizualizări
u LPS Academica Focşani - CSS Constanţa 29-42 (15-24), în campionatul junioarelor I u echipa de băieţi joacă mîine la Iaşi, cu Politehnica



Echipa de handbal LPS Academica Focşani s-a întărit în această vară cu şase jucătoare, dar rezultatele nu se văd pe teren. Handbalistele pregătite de Doina Ene au pierdut la scor meciul jucat pe teren propriu în faţa celor de la CSS Constanţa. Meciul nu a avut istoric, fetele de pe litoral dominînd meciul de la un capăt la altul. Diferenţa de scor a fost mare pe tot parcursul jocului, focşănencele nereuşind să se apropie la mai puţin de 7-8 goluri. Deşi publicul prezent în Sala Polivalentă a încercat să schimbe soarta meciului, pe teren constănţencele au jucat mai bine. Au marcat gol după gol şi au arătat că cel puţin în acest moment au o echipă mai bună. Poate de aici se poate înţelege de ce sponsorul echipei focşănene a încercat în această vară să transfere mai multe jucătoare de la Constanţa. Chiar dacă au pierdut primele două jocuri din campionat, fetele de la LPS Academica Focşani pot reveni în grafic dacă vor reuşi să ajungă la forma din partidele de verificare cînd au cîştigat aproape toate jocurile. În meciul cu CSS Constanţa LPS Focşani a jucat cu: Caloian - Petruneac – Ene – 5 goluri, Tătăruşanu – 2, Leahu – 2, Ivaniuc – 10, Balaican – 4, Diaconescu – 2, Diniţă, Avram – 2, Ungureanu – 2, Petrea, Bogzeanu, Feraru. 

Mîine, joc la Iaşi

Echipa de handbal masculin va juca mîine, de la orele 18.00, în etapa a treia a Diviziei A la Iaşi, în compania formaţiei locale, Politehnica.


Meciul va avea loc în Sala Sporturilor.Focşănenii vor încerca să confirme evoluţia foarte bună din jocul cu CSS Călăraşi. Misiunea elevilor profesorului Lucian Tucan nu este deloc uşoară. Lotul CSM-ului nu va cuprinde decît zece jucători, în condiţiile în care o parte dintre handbalişti nu vor putea face deplasarea pentru că nu au fost învoiţi de la muncă. CSM Focşani a început campionatul cu o înfrîngere la scor la Bacău, dar s-a revanşat din plin duminică, atunci cînd a trecut cu 30-24 de CS Triumf Călăraşi, una dintre candidatele la promovare. Fostul internaţional Mircea Bedivan, antrenor la Călăraşi, a remarcat din plin jocul focşănenilor. Rămîne de văzut dacă CSM Focşani va putea arăta o formă la fel de bună şi în jocul de la Iaşi, unde îi vor lipsi mai mulţi titulari. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.