Sport

N-au avut replică

Ziarul de Vrancea
20 sep 2011 767 vizualizări
* echipa feminină de handbal a Romaniei a ratat mult şi a cedat în faţa Franţei, viitoarea adversară de la Mondiale

Naţionala de handbal feminin a Romaniei a fost învinsă, ieri, la Aarhus, de reprezentativa Franţei, scor 25-30 (9-12), în primul meci din grupa A, la Cupa Mondială.  Prima repriză n-a fost strălucită pentru nici una dintre cele două echipe, jocul fiind pigmentat cu multe greşeli individuale şi ratări în faza ofensivă. Romania a condus cu două goluri în minutul 11 (3-5), dar apoi a cedat treptat în faţa Franţei, care a dictat ritmul în partea a doua (11-9, min. 27). În prima repriză,  Romania a avut nouă mingi pierdute şi a ratat de două ori de la 7 metri. Tricolorele au înscris ultimul gol în prima repriză în minutul 21 (!), fiind în avantaj în acel moment. Franţa şi-a mărit avantajul în repriza secundă, 14-9, în timp ce tricolorele au mai ratat de două ori de la 7 metri (19-13, min. 40). Romania nu a mai reuşit să reducă handicapul (21-15, min. 45), plătind tribut lipsei de concentrare, dar şi a omogenităţii şi eficacităţii la linia de 9 metri (7 goluri în total), la începutul pregătirilor. Scor final 30-25, iar echipa antrenată de Radu Voina îşi reduce şansele la semifinale, încă din debut. Marcatoarele Romaniei au fost Iulia Curea 6 goluri, Valentina Ardean 4, Ramona Farcău 3, Ada Nechita 3, Carmen Amariei 2, Aurelia Brădeanu 2, Adina Fiera 2, Oana Manea 1, Amelia Busuioceanu 1 şi Ionela Stanca 1, în timp ce Franţa a avut-o în prim-plan pe Lacrabère 6 goluri, urmată de Pineau, Signate şi Baudouin, toate cu cîte 4 reuşite. Celălalt meci al grupei A, Germania – Norvegia, s-a disputat aseară. Astăzi, Romania întîlneşte de la ora 15:00 echipa Germaniei, iar mîine, de la 19:00 se va confrunta cu Norvegia.  Ediţia din 2010 a fost cîştigată pentru a doua oară, consecutiv, de echipa Romaniei, care a învins în finală Norvegia, cu 24-23. Celelalte cîştigătoare ale Cupei Mondiale au fost Norvegia (2005 şi 2008) şi Rusia (2006 şi 2007).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.