Sport

„Mitică de la Ligă”crede că „afacerea gazonul” a fost o escrocherie

Dan Chiriac
13 sep 2011 752 vizualizări
Reprezentanţii UEFA, veniţi în inspecţie la Bucureşti, au considerat că reţeta folosită de firma lui Oprişan era nimerită pentru un teren de golf

Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a lansat ieri un atac dur la adresa firmei care a montat gazonul pe National Arena, respectiv Gama Verde, aparţinînd omului de afaceri Adrian Oprişan, fratele preşedintelui CJ Vrancea. Dragomir a declarat că brazdele care au fost montate pe Arena Naţională erau uscate, iar apoi acestea ar fi fost vopsite cu o culoare verde. „Au pus brazde uscate şi apoi au dat cu vopsea verde. Problema e alta: Primăria şi cu FRF au fost păcălite. De la Argentina pînă la Franţa a fost aproape o lună, iar gazonul se putea schimba de patru ori. A fost o escrocherie, iar Primăria trebuie să ceară daune", a spus Dragomir pentru Mediafax. Tot ieri, UEFA a prezentat primele concluzii ale inspecţiei efectuate la Bucureşti, pe National Arena. Delegaţia UEFA care a inspectat arena a înaintat un raport de 12 pagini, printre recomandări fiind şi interzicerea disputării meciurilor înainte de finala Europa League 2012. Reprezentanţii companiei SRTI, cei care au fost trimişi de forul continental să verifice stadionul spun că  "actualul teren este instabil şi nesigur şi trebuie schimbat urgent”. De altfel, gazonul de pe National Arena a fost scos ieri. Englezii cred că totul s-a datorat alegerii unui gazon ieftin, dar şi a materialelor folosite la amenajare, precum şi microclimatului şi întreţinerii necorespunzătoare. UEFA a dispus şi primele măsuri în urma raportului prezentat de firma engleză. „Este esenţial ca pe noul gazon să nu se dispute meciuri cu 10-12 săptămîni înaintea finalei”, consideră cei de la SRTI. Experţii UEFA au arătat şi modul în care putea fi pus gazonul. „Sub pătura de iarbă trebuiau montate cel puţin şapte straturi succesive, cu granulaţie din ce în ce mai scăzută şi din ce în ce mai înguste. Ideea centrală era să ancoreze cît mai puternic iarba de solul de dedesubt, iar mişcarea să fie practic amortizată de pietriş, nisip şi nămol”, arată experţii. În schimb, gazonul de pe National este format cu totul altfel, iar forul contitnental l-a acuzat pe Oprişan că a montat un gazon de golf. La rîndul său, patronul de la Gama Verde a ţinut să se apere: "Eu le-am spus practic după care normative am creat acest substrat. Se foloseşte foarte des şi în Anglia", a explicat Adrian Oprişan. Numai că experţii UEFA cred că gazonul pus de Oprişan va trebui să fie înlocuit. De asemenea, aceştia au atras atenţia că este nevoie de sisteme de ventilaţie şi iluminat artificial, în caz contrat, iarba neputînd să crească. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.