Sport

Granzii în tremolo

Ziarul de Vrancea
9 sep 2011 643 vizualizări
In etapa a VI-a a Ligii I, Dinamo şi Steaua au meciuri foarte dificile, la Vaslui, respectiv, Mediaş

După foarte multă vreme, primele trei locuri în clasamentul Ligii I sînt ocupate de cei trei granzi bucureşteni, în ordine, Dinamo, Rapid şi Steaua. E drept, numai după cinci etape. Tocmai de aceea, în prim-planul rundei a şasea se află meciurile în care joacă aceste echipe, în special cele două care efectuează deplasări. Liderul, Dinamo, are un meci foarte greu la Vaslui, iar în ultimele două campionate echipa “cîinilor” nu a reuşit să răpună trupa moldoveană. De-abia în ediţia 2008-2009, Dinamo a cîştigat ambele meciuri, dar de atunci nu s-a mai întîmplat minunea asta. “Cîinii”, scăpaţi de griji europene, cu cinci victorii din cinci posibile, încearcă să frîngă această tradiţie, însă echipa din Vaslui, în ciuda indisponibilităţilor numeroase, se mobilizează în partidele cu bucureştenii. Nici Steaua nu are o sarcină mai uşoară la Mediaş, fiindcă formaţia lui Cristi Pustai, în ciuda unui parcurs european meritoriu, a înregistrat un start modest în campionat. Avantajată pare formaţia din Giuleşti, pe care o ajută şi tradiţia, şi forma, şi terenul propriu. Ba chiar şi situaţia din sînul grupării braşovene, care a trebuit să renunţe la antrenorul spaniol José Murcia.
Echipa care poate profita de sincopele bucureştenilor este “U” Cluj, care înfruntă pe teren propriu, Concordia Chiajna, formaţie care n-a adunat decît un punct şi care se va bate pentru altele pe stadionul din Mediaş (acolo unde joacă “şepcile roşii”, în aşteptarea stadionului nou de pe Someş). Şi Pandurii lui Petre Grigoraş visează la podium, iar CS Mioveni poate fi uşor învinsă în Gorj. Meciurile Petrolul – Ceahlăul şi Sportul Studenţesc – Voinţa Sibiu, arată avantaj pentru gazde, dar surprizele nu sînt excluse.

Meciurile de week-end

Ziua    Ora    Meci    TV
Vineri    19:00    Mureş - Astra        DigiSport
Vineri    21:30    Oţelul – CFR        DigiSport
Sîmbătă    17:00    Rapid – Braşov    DigiSport
Sîmbătă    21:30    Mediaş - Steaua    DigiSport
Duminică    17:00    Sportul – Sibiu    DigiSport
Duminică    19:00    “U” Cluj – Chiajna    DigiSport
Duminică    21:30    Vaslui – Dinamo    DigiSport
Luni        19:00    Petrolul – Ceahlăul    DolceSport
Luni        21:00    Pandurii – Mioveni    GSP TV

Aseară, s-au disputat partidele FCM Tîrgu Mureş - Astra Ploieşti şi Oţelul Galaţi – CFR Cluj
Clasament
1. Dinamo    5    5    0    0     12:1    15 (^6)
2. Rapid    5    4    0    1     8:3    12 (^6)
3. Steaua    5    3    1    1     10:4    10 (^1
4. “U” Cluj    5    3    1    1     7:4    10 (^4)
5. CFR    5    3    0    2     10:5    9 (0)
6. Pandurii    5    2    2    1     5:4    8 (^2)
7. Petrolul    5    2    1    2     6:5    7 (^1)
8. Oţelul    5    2    1    2     5:4    7 (^1)
9. Vaslui    5    2    1    2     6:6    7 (^1)
10. Astra    5    2    1    2     3:4    7 (-2)
11. Braşov    5    2    0    3     5:6    6 (-3)
12. Sibiu    5    1    3    1     3:5    6 (-3)
13. Mediaş    5    2    0    3     8:11    6 (-3)
14. Ceahlăul    5    1    2    2     5:7    5 (-4)
15. Mureş    5    1    1    3     3:6    4 (-2)
16. Sportul    5    1    1    3     4:11    4 (-2)
17. Mioveni    5    1    0    4     4:10    3 (-6)
18. Chiajna    5    0    1    4     1:9    1 (-8)   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.