Sport

Stiri din sportul national pe scurt:Le prieste in Texas

Ziarul de Vrancea
24 aug 2011 779 vizualizări
Irina Begu s-a calificat in sferturile de finala ale turneului WTA de la Dallas, dotat cu premii in valoare totala de 220.000 de dolari, in ciuda faptului ca se afla doar la al doilea turneu pe hard din aceasta perioada

Irina, cea mai bine clasata dintre jucatoarele romane in topul WTA (48) a dispus cu 6-4, 6-3, de argentinianca Gisela Dulko (58 WTA). In sferturi, ea o va intilni cistigatoarea meciului dintre Anastasia Sevastova (Letonia) si Sofia Arvidsson (Suedia). La dublu, ambele romance vor juca in sferturi: Sorana Cirstea/Alberta Brianti (Romania/Italia) -  Katerina Bondarenko/Aliona Bondarenko (Ucraina) 6-3, 3-6, 11-9, in timp ce Irina Begu, impreuna cu turcoaica Ipek Senoglu s-au calificat direct. Adversarele din sferturi vor fi  Andreja Klepac/Tatiana Pusek (Slovenia/Belarus, cap de serie numarul 2), pentru Sorana si Alberta, respectiv, Melanie Oudin/Chanelle Cheepers (SUA/Africa de Sud), pentru Irina si Ipek.


Olanda a trecut la conducere


Echipa nationala a Romaniei a coborit un loc, pe 54, cu 558 de puncte, in clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna iulie, dat publicitatii, ieri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Prima pozitie in clasamentul FIFA este ocupata de Olanda, pentru prima oara in istoria sa, care a detronat dupa un an de suprematie campioana mondiala si europeana, Spania, si de Germania. Olanda este adversara Romaniei in preliminariile Cupei Mondiale din 2014. 


I-au furat masina lui Stanescu


Fostul capitan al nationalei de baschet a Romaniei Virgil Stanescu a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, ca in cursul diminetii i-a fost furat automobilul BMW, din fata blocului in care locuieste la Tirgu Mures. "Sint blocat de cind am iesit din bloc sa merg la antrenament si masina nu era nicaieri. Un coleg de echipa a vazut-o in fata blocului pe la ora 8.00, azi-dimineata, deci e clar ca a fost furata dupa acea ora, la lumina zilei. Nu am patit asa ceva niciodata. Am stat in Bucuresti atita timp si am avut asa probleme, macar acolo m-as fi asteptat, dar nu aici, in Ardeal. E o masina cu valoare de piata de 55.000-60.000 de euro, pe care o am de doi ani”, a declarat Virgil Stanescu, pentru MEDIAFAX. Autoturismul baschetbalistului este un BMW X6 negru. Virgil Stanescu s-a transferat in aceasta vara la formatia BC Mures, la pregatirile careia s-a prezentat de curind. El a jucat ultima data la Steaua Bucuresti si a fost capitanul nationalei de seniori de-a lungul mai multor ani.

Exilat in Belgia


Atacantul Denis Alibec, care va fi imprumutat un sezon de Inter Milano la FC Malines, a declarat ca vrea sa acumuleze experienta la formatia belgiana si sa revina mai puternic la echipa italiana.  "Mai sint niste lucruri de pus la punct dar voi juca un an la FC Malines. Stiu ca este o echipa buna, mereu este printre primele si astept cu nerabdare sa joc. Sper sa evoluez cit mai mult, deoarece vrea sa acumulez experienta, sa devin mai puternic si sa revin la Inter", a spus Alibec, conform presei belgiene. Dupa patru etape, FC Malines (KV Mechelen, in limba flamanda) ocupa primul loc in campionatul Belgiei.


Greva in Spania continua


Jucatorii spanioli de fotbal si Liga Profesionista nu au ajuns la un acord, ieri, dupa sase ore de negocieri, si mentin astfel greva in etapa a doua a campionatului, prevazuta la 27-28 august, conform anuntului celor doua parti. "Am muncit mult, dar nu ajungem la nici un acord si problema este aceeasi. Greva este mentinuta", a declarat purtatorul de cuvint al sindicatului jucatorilor spanioli (AFE), Luis Gil, dupa o reuniune la sediul Ligii. Deja prima etapa a sezonului 2011/2012 al campionatului Spaniei, programata pentru zilele de simbata si duminica, a fost aminata ca urmare a grevei declansate de jucatori. De asemenea, prima etapa din liga a doua spaniola, programata sa inceapa vinerea trecuta, a fost aminata. Potrivit unui purtator de cuvint al AFE, aproximativ 200 de jucatori din cele doua ligi sint afectati de neplata salariilor, valoarea restantelor fiind de aproximativ 50 de milioane de euro. Aceasta este a cincea greva declansata de jucatori in istoria campionatului Spaniei, ultima datind din 1984.


Inca un mandat pentru Diack


Senegalezul Lamine Diack, singurul candidat, a fost reales presedinte al Federatiei Internationale de Atletism (IAAF), ieri dimineata, la Daegu, cu 173 de voturi pentru si 27 impotriva. Diack a primit un nou mandat de patru ani, care ii va permite ca in 2012, anul JO de la Londra, sa sarbatoreasca implinirea a 100 de ani de la infiintarea IAAF.Lamine Diack a devenit presedinte al federatiei in 1999, fiind confirmat in 2003 si 2007.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.