Sport

Paraschiveanu, la un pas de titlul national la box

Dan Chiriac
30 iul 2011 1124 vizualizări
Boxerul format la CS Unirea Focsani a disputat aseara finala campionatului national la categoria 69 de kilograme in compania lui Ionut Gheorghe u invingatorul va reprezenta Romania la mondiale

Vrancea este la un pas sa aiba un nou campion national la seniori. Ar fi o performanta deosebita pentru judetul care a trait in ultimii ani mai mult din rezultatele obtinute la copii, juniori sau tineret. Boxerul focsanean Catalin Paraschiveanu s-a calificat in finala campionatului national dupa ce a trecut la pas, in semifinale, de Georgian Popescu. Traseul lui Catalin la competitia de la Bacau a inceput in turul doi, cind acesta a trecut la puncte de Ionut Sabau - de la Crisul Oradea. Meciul din semifinale se anunta foarte greu, Georgian Popescu fiind unul dintre boxerii romani care au reprezentat Romania la categoria 69 de kilograme la multe competitii internationale. Meciul a fost cel mai spectaculos al galei, spectatorii urmarind cu mult interes un duel in care se intilneau doi favoriti ai categoriei. “Catalin era favorit inaintea partidei, mai ales ca l-a invins in alte partide in acest an. Ne era frica putin pentru ca in meciul precedent s-a lovit la brat, iar inaintea partidei a fost nevoit sa mearga la farmacie si la spital pentru a-si rezolva problema. In ring, Catalin l-a batut fara drept de apel pe Popescu.

In ultima repriza, adversarul era groggy (nesigur pe picioare – n.r.) , doar gongul l-a salvat. Organizatorii au stabilit la final ca meciul dintre cei doi a fost cel mai frumos al galei”, ne-a povestit Ionut Paraschiveanu, fratele si antrenorul din umbra al sportivului focsanean. Aseara, dupa inchiderea editiei noastre, Catalin Paraschiveanu a luptat cu medalia de aur pe masa in fata lui Ionut Gheorghe. Fost participant la mondiale, europene sau olimpiada, Gheorghe a dominat ani la rind categoria 69 de kilograme, fiind cu greu invins de cineva. “Anul trecut, in finala campionatului national, Gheorghe l-a batut pe Catalin la puncte. Avea mai multa experienta, dar acum situatia s-a schimbat. Catalin este mai in forma si porneste cu prima sansa in meciul din finala”, ne-a mai spus Ionut Paraschiveanu. Finala de aseara s-a disputat in Sala Sporturilor din Bacau. Partida dintre Ionut Gheorghe si Catalin Paraschiveanu urma sa stabileasca cine va reprezenta Romania la campionatele mondiale. Acolo, primii opt clasati obtin automat calificarea la Jocurile Olimpice.
“E greu sa angajezi sportivi cind se dau afara oameni din Politie”
Catalin Paraschiveanu a fost format ca sportiv la CS Unirea Focsani sub indrumarea maestrului Ion Zaharia. Ulterior, boxerul a fost pregatit de Victor Lupu. A obtinut medalii nationale la juniori, iar la 18 ani a plecat prin transfer la Dinamo Bucuresti. Privit in urma cu citiva ani ca fiind unul dintre cele mai puternice cluburi din tara, CS Dinamo a picat foarte mult in ultimii ani datorita problemelor de la Ministerul Administratiei si Internelor. “Cit a stat la Dinamo a avut conditii bune. Dar acum nu mai era de ramas. Situatia este dificila la Dinamo. E greu sa angajezi sportivi, cind se dau afara oameni din Politie, asa incit am fost nevoiti sa cautam solutii si am primit oferta de la CSM Bacau. Aici are conditii foarte bune, iar maestrul Relu Auras demonstreaza ca este unul dintre cei mai buni tehnicieni din tara”, ne-a mai spus Ionut Paraschiveanu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.