Sport

Narcis Raducan, tot cu gindul la meciul de la Napoli

Ciprian Fânaru
18 dec 2010 453 vizualizări
Directorul sportiv al formatiei Steaua, Narcis Raducan, a declarat ca intreaga conducere a clubului insa se mai gindeste la esecul de la Napoli, care a dus la eliminarea ros - albastrilor din Europa League, dar si ca asa se poate construi o echipa mare.

"Inevitabil ne gindim inca la acel meci. Trebuie macar sa invatam din greseli, nu a fost singura data cind am luat bataie asa. Paradoxal, de multe ori se poate construi pe astfel de esecuri. Cu totii au pus inima si cred ca din retur Steaua va arata mult mai bine, cel putin in campionat, pentru ca stiu ca si suporterii isi doresc asta foarte mult", a spus Narcis Raducan pentru Mediafax. Focsaneanul considera ca si-a indeplinit obiectivele propuse la Steaua de cind a ajuns in functia de director sportiv. "Plecam cu totii cu bucurie in familie la sfirsit de an. Am fost cuminte anul asta. Pentru mine, perioada la Steaua a decurs asa cum ma asteptam. Sigur, as fi vrut mai mult in campionat, dar au fost si lucruri destul de bune. Privesc cu incredere spre anul viitor. Ma bucur ca a revenit si Meme (managerul general Mihai Stoica -n.r.) in echipaj si impreuna cu ceilalti colegi sper si la anul sa ajutam echipa si sa acordam tot ceea ce trebuie din punct de vedere administrativ pentru ca acest club sa ajunga la performantele pe care le-a avut", a mai spus el. Oficialul stelist a anuntat ca nu s-au perfectat inca transferuri si vor exista discutii doar dupa sarbatorile de iarna. "Este o perioada specifica zvonurilor. Eu zic sa-i lasam citeva zile sa respire pe jucatori si poate si pe suporteri, sa-si revina dupa acest insucces. Vom avea o iarna intreaga sa vorbim despre strategia de transferari", a precizat Narcis Raducan. (Ciprian FANARU)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.