Sport

Seara de foc pentru clujeni

Ziarul de Vrancea
23 nov 2010 523 vizualizări
Astazi, de la ora 21:45, FC Basel - CFR Cluj, meci disputat in cadrul grupei E a Ligii Campionilor, transmis in direct de TVR 1

Astazi este o zi decisiva pentru viitorul echipei clujene CFR in sezonul european si (de ce nu?) chiar pentru cel al fotbalului romanesc al carui coeficient UEFA a scazut simtitor. Formatia antrenata de Sorin Cirtu intilneste formatia FC Basel, campioana Elvetiei, care in acest sezon ocupa locul II in clasament dupa 15 etape, la egalitate de puncte cu liderul, FC Luzern si cu un avans de trei puncte fata de FC Zürich si echipa lui Ogararu, FC Sion. Meciul are o importanta deosebita prin faptul ca este penultima etapa din grupe, iar un rezultat pozitiv ar putea aduce echipa clujeana cel putin pe locul III in grupa, care conduce spre saisprezecimile Europa League. Fireste ca elevii lui Cirtu pot spera chiar si la intrarea in optimile Ligii Campionilor, dar pentru aceasta mai este necesara si o victorie in ultimul meci, pe teren propriu cu Roma. Si ar fi bine pentru clujeni ca astazi Bayern München, echipa deja calificata in optimi (dar care nu straluceste in Bundesliga) sa joace bine la Roma si sa obtina cel putin un punct. In meciul tur, clujenii au cistigat cu 2-1, un avantaj nu prea solid, daca ne gindim ca in caz de egalitate vor prima rezultatele directe.

Calculele sint deja complicate, asa ca ne rezumam in a consemna starea celor doua echipe inaintea intilnirii de pe "Saint-Jacques" sau "Sankt Jakob", cum spun germanofonii.

CFR Cluj incearca sa revina dupa un start catastrofal in campionat, dar ultimele rezultate n-au prea fost pe masura asteptarilor: eliminare din Cupa Romaniei chiar pe teren propriu, cu Gloria Bistrita (0-1), apoi o victorie pe terenul aceleiasi echipe, considerata de multi ca fiind dubioasa (3-0) si o remiza pe teren propriu cu Gaz Metan Medias (1-1). Din pacate, CFR va fi lipsita in partida de la Basel de unul dintre cei mai valorosi jucatori ai sai, italianul Roberto de Zerbi, accidentat in ultimul joc de campionat. In acest week-end, Basel a reusit sa se califice in sferturile Cupei Elvetiei, eliminind dupa lovituri de departajare formatia Servette Geneva, dupa ce scorul la finalul celor 120 de minute de joc era 1-1, golul echipei din Basel fiind marcat de fundasul australian Scott Chipperfield. In acest meci, Chipperfield a fost considerat "omul meciului", dar si portarul Sommer, care a aparat lovitura decisiva. Mai trebuie spus ca, antrenorul german Torsten Fink a menajat citiva titulari si ca de la FC Basel vor lipsi in aceasta partida mijlocasul Valentin Stocker (suspendat) si atacantul Marco Streller (accidentat).

Meciul de la Basel va fi transmis in direct de TVR 1, de la ora 21:45.


Formatiile probabile


Basel: Costanzo - Inkoom, Ferati, Atan, Chipperfield - Shaqiri, Cabral, Huggel, Yapo - Frei, Almerares. Antrenor: Torsten Funk.

CFR: N. Claro - Panin, Cadú, Alcantará, Rada - E. Koné, Costa, Culio, Edimar -Hora, Traoré. Antrenor: Sorin Cirtu.

Arbitru: Laurent Duhamel (Franta).



Programul de astazi, in Liga Campionilor

Grupa E: FC Basel - CFR Cluj (21:45, TVR 1), AS Roma - Bayern München (21:45, Dolce Sport)

Grupa F: Spartak Moscova - Olympique Marseille (19:45, Dolce Sport), Chelsea - MKS Zilina. Clasament: 1. Chelsea - 12 p; 2. Marseille - 6 p; 3. Spartak - 6 p; 4. Zilina - 0 p.

Grupa G: Ajax Amsterdam - Real Madrid, AJ Auxerre - AC Milan. Clasament: 1. Real - 10 p; 2. Milan - 5 p; 3. Ajax - 5 p; 4. Auxerre - 3 p.

Grupa H: SC Braga - Arsenal, Partizan Belgrad - Sahtar Donetk. Clasament: 1. Arsenal - 9 p; 2. Sahtar - 9 p; 3. Braga - 6 p; 4. Partizan - 0 p.

Clasamentul grupei E

Bayern 4 4 0 0 11-3 12

Roma 4 2 0 2 6-8 6

Basel 4 1 0 3 7-8 3

CFR 4 1 0 3 5-10 3



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.