Sport

Fentarea sportului cu scutiri, un fenomen restrins in Vrancea

Ciprian Fânaru
23 sep 2010 373 vizualizări
Pentru a nu transpira sau pentru a nu contracta vreo raceala - motive puerile - elevii au si ajutorul parintilor pentru a-si achizitiona abonamentul la obezitate, scolioza, cifoza si alte asemenea necazuri care rezulta din lipsa de miscare u copiii, cu sanatatea intacta de fapt, evita gratie unui act fals calea catre o viata normala u potrivit statisticilor oficiale, doar 1,4% dintre elevii vrinceni sint scutiti de orele de educatie fizica

Autoritatile, media si ONG-urile isi pun capul la contributie pentru a concepe campanii de popularizare a conceptului de miscare inca din primii ani de scoala. Normalitatea si planurile pentru infaptuirea acesteia sint date peste cap de vesnica scutire medicala. Un document cu parafa unui doctor pe care este trecuta o afectiune necompatibila cu osteneala fizica si care a facut si face "cariera" in tara noastra de ani buni. Actele normative sint ingaduitore, chiar daca veridicitatea diagnosticului pus nu este foarte greu de verificat si depistat. Profesorii de educatie fizica se confrunta inevitabil cu astfel de situatii. Perpetuarea unei mode a "scutirilor" vine in completarea deciziei - sa o numim doar neinspirate "" ca elevii sa aiba in programa doar 1 "" 2 ore de educatie fizica si sport saptaminal. La fel de adevarat este ca profesorii care predau alte materii insista ca in timpul orei de educatie fizica si sport sa se faca o ora suplimentara de matematica sau limba romana. Cert este ca o singura ora de sport pe saptamina nu este nicidecum de ajuns.


Exista si cazuri in care cei scutiti fac sport


Profesorii de educatie fizica si sport de la liceele de profil nu se lovesc de astfel de situatii, cei de la celelalte unitati de invatamint insa da si trebuie totodata sa respecte regulile, chiar daca ar avea vreo suspiciune cu privire la cit de inapt ar fi elevul pentru efortul presupus de ora de sport. Nu mai putin adevarat este ca parafa este pusa usor si in cazul in care copilul ar avea o problema medicala dar vrea neaparat sa zburde pe terenul de sport. "Elevul trebuie sa aiba avizul cu «clinic sanatos» pina la inceptul scolii. Cei care au scutire medicala li se trece «scutit» in catalog. Trebuie trecute de asemenea seria si data respectivei scutiri, deoarece acestea trebuie arhivate in cazul in care ar fi nevoie sa fie verificate. Daca au scutire doar pe un semestru li se incheie media anuala cu nota de pe celalalt semestru, daca sint scutiti tot anul se ia considerare la calculul mediei finale. In scolile unde exista cabinete de medicina scolara de acolo se elibereaza scutirile", ne-a explicat procedurile Marius Zaharia, profesor de educatie fizica si sport la Grupul Scolar "Simion Mehedinti" Vidra.


"Noi lucram doar in interesul copilului"


Vrancea se afla printre judetele in care fenomenul scutirilor nu face ravagii, iar amploarea, cel putin la nivel oficial, este departe de a stirni ingrijorari. "Noi sintem in coada clasamentului pe tara, ca sa spun asa, cu doar 1,4% scutiti. Stam foarte bine din acest punct de vedere, numarul e foarte mic comparativ cu celelalte judete. Ca mai e pe ici, pe colo, cite un copil supraponderal, asta tine mai mult familie, de alte aspecte. Eu am o legatura apropiata cu multi medici de familie, care au inteles ca scutirile nu trebuie eliberate prea usor. Depinde si de profesor cum ii apropie si ii atrage. In momentul in care copilul e integrat intr-un program adaptat pentru afectiunile lui i se dezvolta gustul pentru miscare si chiar renunta treptat la mai fi scutit", spune inspectorul de specialitate din cadrul ISJ, prof. Vica Minca, cea care afirma ca profesorii "lucreaza doar in interesul copilului". Faptul ca s-a ajuns prea departe este ilustrat si de posibilitatea procurarii de pe internet a unor scutiri cu parafa doctorului deja aplicata si care trebuie doar completate. Situatiile in care elevii aleg sa ofere atentii medicilor de familie in schimbul unei scutiri care sa ii tina departe de sala sau terenul de sport sint cel putin la fel de dese ca in trecutul apropiat, dar oamenii in halate albe nu recunosc "fapta" si perpetueaza aceasta practica ce are consecinte grave in viitor. Alegind aceasta varianta, ei stau de fapt departe de calorii pierdute, de endorfinele si serotoninele secretate de corp si de reducerea riscului de a face boli cardiovasculare. Acest lucru contribuie si la scaderea ariei de selectie pentru cluburile sportive de performanta. Ideea principala este ca daca fac asta, tinerii si copiii nu pacalesc sportul ci se pacalesc pe ei insisi. (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 737055 zile, 5 ore, 25 minute, 38 secunde
In conditiile in care multi profesori de Edutie Fizica de la ciclul primar au ramas pe drumuri. imaginati`va cate ore suplimentare de matematica vor avea parte copiii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.