Sport

Vin nepregatiti si joaca doar pentru a mai bifa un meci!

Dan Chiriac
17 feb 2010 663 vizualizări
A comentat antrenorul Petrache Gurguiatu dupa esecul suferit luni seara de CSM Focsani la Odorheiul Secuiesc u infringerea cu 2 - 12 este cel mai sever insucces de la infiintarea echipei de futsal u focsanenii au primit tonto-goluri , au fost luati peste picior pe sport1, dar au fost la un pas sa marcheze golul campionatului

CSM Focsani a facut cel mai slab meci din istoria sa, luni seara, la Odorheiul Secuiesc. Iubitorii fotbalului au vazut in transmisia TV o echipa lipsita de orice motivatie, care a primit gol inainte ca cei din fata televizoarelor sa apuce sa se aseze comod in fotoliu. De altfel, meciul a fost urmarit si de cei din conducerea clubului, care nu s-au aratat prea incintati de cele vazute. "Este cel mai slab meci pe care l-am facut in acest campionat. Este un meci dupa care nu ma incearca nici un sentiment, nici de bucurie, nici de suparare. Am ramas fara cuvinte cind vad ca jucatorii vin nepregatiti la meci si intra pe teren doar ca sa faca act de prezenta. Nu am luat niciodata, in istoria echipei de futsal, 12 goluri. Ce mai poti zice dupa asemenea meci? A vazut toata lumea ce am jucat si nu m-ar lua nimeni in serios daca as incerca sa gasesc scuze. E adevarat ca si harghitenii au prins o zi de exceptie, au avut chef de joc, dar si noi le-am permis orice", a spus antrenorul Petrache Gurguiatu. De altfel, unul dintre jucatorii de baza ai echipei, Octavian Bucataru, a facut doua gafe de incepator, in faza defensiva. "E unul dintre cei mai buni jucatori ai nostri. Ce pot sa-i spun sau cu cine sa-l schimb, daca asta e lotul", a precizat Gurguiatu.


Gol in secunda 12 si dubla in ultimul minut


Focsanenii au inceput si au incheiat la fel partida de la Odorhei. Gazdele au deschis scorul in secunda 12 prin Lorand Szocs. Apoi, pina la pauza nu a fost decit o ofensiva totala a harghitenilor. Au urmat sase goluri reusite de Laszo Szocs 4, Lorand Szocs 7, Birtalan 9, Z. Szabo 17,18 si Mihaly 18. Gazdele au reusit sa marcheze si doua goluri intr-un minut, profitind de apatia generala a celor de la CSM. Singura faza notabila a echipei lui Petrache Gurguiatu a venit in minutul 5, cind Covaci putea marca golul campionatului. Acesta a trimis din "foarfeca" milimetric pe linga poarta. "L-am fi pus pe toate genericele noastre", au recunoscut cei doi comentatori ai partidei. Tot Covaci avea sa marcheze cele doua goluri ale CSM, in repriza a doua, in minutele 25 si 37. Odorheiul nu s-a oprit insa si a punctat de alte cinci ori, prin L. Szocs 31, Bugala 33, Nagy 38, Z. Szabo 40 si acelasi Laszo Szocs 40. CSM Focsani a jucat cu: Bors - Ilas, S. Popa, Covaci, Mindrescu, Sararu, Toader, Patrascu, Bucataru, P. Ioan, Munteanu. Gazdele i-au avut in teren pe Peter, Scurtu - Necusean, Laszo Szocs, Manya, Mihaly, Nagy, Bugala, Birtalan, Z. Szabo, Tekerzes, Lorand Szocs. Din pacate, focsanenii l-au pierdut si pe capitanul echipei, Vali Toader, pentru partida din etapa viitoare cu Moldocor Piatra Neamt. Toader a primit doua cartonase galbene si implicit pe cel rosu, in timpul partidei de la Odorhei. Al doilea a venit cind mai erau doar 30 de secunde de joc. "I l-a dat prea usor pe cel de-al doilea, mai ales ca diferenta era asa mare", a considerat Gurguiatu.


Facuti de comanda la televizor


Evolutia foarte slaba a echipei focsanene nu a ramas fara urmari nici in transmisia in direct facuta de postul TV sport 1. Comentatorii nu s-au ferit sa spuna ca "daca acesta este jocul echipei focsanene, atunci aceasta ar avea probleme si cu formatiile de la Cupa Liceelor" sau ca harghitenii au avut parte de un meci de antrenament. Cei doi comentatori au fost si ironici, comparind situatia echipei din Focsani cu cea a uneia din fotbalul de plaja. "Daca toate faulturile s-ar executa ca la fotbalul de plaja, adica fara zid, atunci focsanenii ar avea mai multe sanse sa reduca din diferenta". Gafele lui Bucataru de la doua dintre reusitele gazdelor au fost considerate a fi "tonto-goluri". (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 1 ora, 50 minute, 51 secunde
Ceva nu merge bine in sportul vrincean,o rotita nu se invirte bine. De cind cu politizarea sportului totul parca se duce intr-o alta directie.ce e de facut?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.