Sport

2009 - ascensiunea lui FC Panciu si caderea CSM Focsani

Ciprian Fânaru
7 ian 2010 684 vizualizări
Cele doua echipe au incheiat sezonul trecut pe locul 5, respectiv 4 u la jumatatea campionatului in curs, FC Panciu si-a continuat si mentinut ascensiunea, dar CSM Focsani a avut cel mai slab parcurs din ultimii ani, fiind amenintata cu retrogradarea

Anul 2009 a inceput practic in acelasi timp pentru cele doua formatii de liga a treia din Vrancea, care s-au reunit pe 12 ianuarie. Daca focsanenii s-au pregatit alaturi de colegii de la futsal in stagiul montan de la Cheia, pancenii s-au orientat catre Gura Humorului. Pornite cu ginduri mari, cele doua colege de serie au avut un retur de campionat care a prefatat ce avea sa se intimple in toamna. Desi a sperat mult timp chiar la promovare, CSM Focsani a fost trasa in jos de unele sincope neasteptate, precum insuccesul, 1 "" 3, contra codasei Cetatea Tg. Neamt sau egalurile cu CFR Pascani ori Poli II Iasi. FC Panciu in schimb, a avut un retur multumitor, pe final de campionat acestia apropiindu-se la un singur punct de adversarii din judet. Duelul vrincean de Liga a treia din primavara, jucat la Panciu, s-a incheiat cu o remiza, 1 "" 1. Editia 2008/2009 a gasit Focsaniul pe pozitia a patra si pe panceni pe locul imediat urmator, reprezentind cea mai buna clasare din istoria clubului. Alb-rosii au fost primii care s-au reunit, pe 1 iulie, urmati la mai bine de o saptamina de echipa-fanion. Spre deosebire de panceni, focsanenii nu au avut bani de cantonament, disputind doar amicale pe teren propriu, fapt care s-a rasfrint negativ asupra evolutiei din sezonul de toamna.

Sperantele de promovare s-au mutat la Panciu

Cu 16 puncte obtinute in 17 meciuri, gruparea de pe Milcov si-a facut rost de cea mai proasta clasare din ultima decada. Cu probleme financiare si parasita de antrenorul Damian Bancila, trupa focsaneana a izbutit doar citeva rezultate si jocuri mai bune, cum ar fi remiza de acasa cu CF Braila, 2 "" 2, remiza de afara cu Petrotub Roman, 1 "" 1sau 2 "" 1 cu echipa secunda a Ceahlaului. Derby-ul vrincean contind pentru etapa a 13-a s-a disptuat pe 6 noiembrie la Panciu. Pe un teren greu, elevii lui Ionica Serea s-au impus in cele din urma cu 2 "" 0, goluri Cioran (pen.) si C. Tudor (in prelungiri). Stabilitatea la nivel de lot, buget si banca tehnica au facut ca echipa din Panciu sa se gaseasca in frunte la jumatatea celui de-al doilea campionat consecutiv in esalonul trei. Sperantele la promovare ale suporterilor si echipei sint si ele indreptatite, daca luam in considerare ca pina la locul doi, care duce la barajul de promovare, distanta e de doar trei puncte. Pe linga victoria impotriva Focsaniului, echipa panceana a mai realizat surprize placute si scoruri concludente cu echipa din Roman (4 "" 1) sau FC Vaslui II (4 "" 0), dar pasii gresiti precum cele contra liderului CF Braila (1 "" 2) sau egalul de la Tg. Neamt (2 "" 2) au contribuit la o clasare "doar" pe locul al patrulea la final de tur, de asemenea, cea mai buna clasare din istorie. Prima jumatate a campionatului a fost incheiata fast de formatiile vrincene. Ultima etapa din 2009, a 17-a, a consemnat succesele pe propriul teren din dreptul lui CSM Focsani (2 "" 0 cu CS Gura Humorului) si FC Panciu (4 "" 0 cu Poli Galati). Pancenii sint pe 4, cu 33 de puncte, in timp ce Focsaniul e abia pe locul 14, retrogradabil, cu 16 puncte. Primii au 10 victorii, cei din urma numai patru. Dupa retragerea formatiilor din Radauti si Gura Humorului, din seria C1 mai cad in liga a patra doar patru echipe, astfel ca lupta Focsaniului a devenit ceva mai usoara si a delimitat oponentii care trebuie depasiti. De partea cealalta, FC Panciu are promisiunea unui buget consistent si a achizitiei de jucatori pe posturile deficitare, astfel ca se va bate cu sanse reale cel putin pentru locul doi. Promovarea pare un vis accesibil, mai ales ca liderii din Braila, Iasi si Roman nu au aratat ca au garnituri de speriat. Un alt aspect care dovedeste ascensiunea calculata, dar sigura a echipei din Panciu este desemnarea celui mai bun fotbalist al anului trecut a atacantului Catalin Costin. Pe doi s-a clasat veteranul CSM-ului Adrian Toma, revenit si el in 2009 pe postul de virf de atac, pe trei un alt pancean, Rodinel Stan. Distinctia de cel mai bun antrenor vrincean a poposit tot in "curtea" lui FC Panciu, la Ionica Serea. (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739391 zile, 16 ore, 53 minute, 37 secunde
lasa frate ca revenim din iarna...o sa fie cea mai spectaculoasa revenire
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.