Sport

Ionica Serea a fost scos din lotul divizonar de arbitri

Ciprian Fânaru
1 mai 2009 1051 vizualizări
Din cauza virstei, el nu va mai putea oficia nici la meciuri din diviziile B si C u nota 5 data de observator dupa semifinala de Cupa inseamna de fapt sfirsitul carierei de arbitru pentru focsaneanul Ionica Serea

Centralul focsanean Ionica Serea a fost retrogradat in lotul B ca urmare a prestatiei avute la meciul CFR-FC Vaslui, din Cupa Romaniei, cind a primit nota 5 din partea observatorului Dan Petrescu, a declarat ieri, pentru NewsIn, Ioan Igna, unul dintre membrii Comisiei Centrale de Arbitri. "Ionica Serea a primit din partea observatorului de la jocul CFR Cluj-FC Vaslui nota 5 si asta inseamna ca trebuie retrogradat in lotul B. Virsta minima pentru a face parte din acest lot este de 39 de ani, iar Serea va implini in toamna 40, deci nu se incadreaza. Ar fi putut reveni in lotul A doar daca mai conducea alte partide, dar asa nu se mai poate. Deci, putem spune ca meciul de ieri din Cupa a fost ultimul pentru el", a explicat Ioan Igna, cel care se ocupa de delegari in cadrul CCA. Serea nu a parut foarte afectat de aceasta decizie si lasa de inteles ca este o victima a finantatorului echipei FC Vaslui, fostul arbitru international Adrian Porumboiu. "Eu nu stiu nimic... nu am primit nimic oficial. Si daca m-au exclus din arbitraj nu e nici o problema. Sint tinar, am 39 de ani nu 60... pot oricind sa ma apuc de altceva. Eu consider ca nu am gresit cu nimic la meciul CFR Cluj - Vaslui. E un razboi intre doi oameni din fotbal: unul e foarte puternic, adica Adrian Porumboiu, iar al doilea sint eu, Ionica Serea... E clar ca Porumboiu a cistigat acest razboi", a spus Ionica Serea pentru www.sport.ro. Referitor la acuzatiile venite dinspre Vaslui, Serea a spus: "Spuneti-mi si mie un arbitru care nu este atacat de Porumboiu atunci cind pierde. Ca a fost implicat si Mircea Sandu? Niste aberatii!". De altfel, bossul FRF a precizat pentru NewsIn ca "Nu m-am ocupat si nu ma voi ocupa niciodata de delegarilor arbitrilor. Ioan Igna ne-a prezentat cum s-au facut delegarile. în cazul unor arbitraje tendentioase, comisia sa dea cele mai drastice sanctiuni!", a declarat Mircea Sandu. Centralul s-a absolvit de orice vina la posibila pozitie de offside de la primul gol al echipei ardelene, marcat de Ruiz: "Nu e vina mea daca a fost sau nu offside la limita. Doar daca vad vreo situatie clara de offside, de 3-4 metri, atunci intervin peste tusier". Ionica Serea a lamurit si episodul cu patrunderea sa in vestiarul lui CFR Cluj inaintea partidei de la Urziceni: "în ultimele 12 zile am avut de condus patru partide si eram destul de obosit. Astfel, am cerut masorului lui CFR Cluj sa-mi faca un masaj. Si cum in acea cabina a arbitrilor nu era loc, m-am dus in vestiarul celor de la CFR. Dupa masaj, i-am zis acestuia ca daca va mai fi nevoie, sa-mi mai faca un masaj dupa incalzire. Nu mai am voie sa fac masaj inainte de meci?", a mai spus arbitrul vrincean.


Penalty neacordat si fault in atac, reprosate de Vaslui


Adrian Porumboiu si Viorel Moldovan, finantatorul, respectiv antrenorul prim-divizionarei FC Vaslui, au acuzat maniera de arbitraj a focsaneanului Ionica Serea la meciul de miercuri seara, cu CFR Cluj, din semifinalele Cupei Romaniei. Acestia considera ca formatia moldoveana a fost privata de o lovitura de pedeapsa si pun eliminarea din competitia knock -out a fotbalului romanesc pe seama arbitrajului. "A lasat impresia ca a venit cu lectia invatata, pentru ca echipe precum FC Vaslui sa fie scoase din competitie. Sintem echipa care am investit cei mai multi bani in pauza din campionat, si la modul de arbitraj de care a avut parte FC Vaslui in citeva meciuri, o solutie ar fi retragerea echipei din campionat", a declarat nervos finantatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, la finalul jocului. Viorel Moldovan spune ca nu intelege ce s-a intimplat in acest meci, cu atit mai mult cu cit Serea a arbitrat bine in ultimele partide. "Am avut penalty si faze clare in care am fost defavorizati. Nu stiu ce sa le mai cer baietilor, nu stiu unde sintem, pentru ca un astfel de arbitraj ne bulverseaza. Pot sa spun ca astazi cei de la Cluj au fost 11,5 pe teren", a mai spus tehnicianul galben-verzilor. Vasluienii reproseaza brigazii de arbitri neacordarea unei lovituri de la 11 metri, fault in atac si nesemnalizarea unei pozitii de offside la primul gol, marcat de Ruiz. CFR Cluj s-a impus cu 2 - 0 si s-a calificat in finala Cupei Romaniei. In urma cestui joc, asistentul Adrian Vidan a fost de asemenea oprit de la delegari. Ionica Serea, in virsta de 39 de ani, are la activ 107 meciuri in Liga I, pe care le-a condus intre anii 2001 si 2009. Centralul focsanean, care antreneaza in prezent formatia FC Panciu, a debutat in prima liga la data de 14 octombrie 2001, la un meci intre Steaua si Ceahlaul Piatra Neamt. (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 11 ore, 11 minute, 41 secunde
VA DAU UN PONT SEREA SI-A DEPUS DOSARUL PTR ANGAJARE LA PENITENCIARUL MANDRESTI CA AGENT DAR CRED CA VA SCHIMBA COSTUMUL PENTRU UNUL DUNGAT TOT IN CADRUL INSTITUTIEI SUS MENTIONATE SIMTE CA VINE DNA citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.