Sport

S-a incheiat cupa Cosul de aur

Alex Smeu
18 iun 2008 2721 vizualizări
In urma cu citeva zile, la Sala Polivalenta din Focsani a avut loc un turneu de baschet rezervat copiilor nascuti in perioada 1995 - 1998

Aceasta competitie, care este finantata de mai multi iubitori de bashet, a fost organizata de Clubul Olimp Focsani prin profesorii Gabriel Dondoi si Gabriel Alecsandrescu. Pe linga echipele locale CSS Olimp Focsani I si II, competitia I-a adus la Focsani sI pe jucatorii de la Pheonix Galati, LPS Iasi si LPS Braila. Desi cei mai mari jucatori aveau 13 ani, micutii baschetbalisti au oferit un adevarat spectacol celor prezenti in tribunele Polivalentei. Intrecerea a fost cistigata de Pheonix Galati, formatia de pe malul Dunarii invingind-o in finala pe echipa antrenata de Ionel Ambrozie, CSP Olimp Focsani II. Locul trei a fost adjudecat de CSS Olimp II (antrenor Gabriel Alecsandrescu). Participantele au primit din partea organizatorilor cupe si diplome. "Prin aceste grupe de pregatire cu copii selectionati din scoli se deschide usa spre performanta. Echipele mari de juniori antrenate de Mircea Petrisor, Mihai Petrut si Gabriel Dondoi asteapta mereu noi talente pe care sa le slefuiasca si sa le lanseze spre marea performanta. Este foarte bine pentru baschetul vrincean ca unii iubitori ai acestui sport pregatesc conditiile necesare performantei. Ma bucur ca pot antrena si initia o grupa de copii, iar dintre cei mai buni sa treaca citiva la o grupa superioara dupa un an sau doi de munca", ne-a declarat antrenorul Ionel Ambrozie. (Alex SMEU)



Centrul de Excelenta la rugby, mai bogat cu 12 elevi


Dupa anuntarea rezultatelor la tezele unice, un numar de 68 de absolventi de clasa a VIII-a au ales in acest an scolar sa studieze la Liceul cu Program Sportiv din Focsani, pentru a nu mai trece prin admiterea computerizata. Tinerii vor putea astfel sa-si dezvolte aptitudinile sportive si sa faca performanta alaturi de colegii lor mai mari. Doisprezece dintre absolventii de a VIII-a vor studia chiar in clasa in care functioneaza Centrul de Excelenta la rugby, infiintat acum doi ani, proiect cu care judetul Vrancea se poate mindri. Alti 56 de sportivi au ales alte ramuri sportive, cum ar fi atletism, fotbal, baschet si handbal. Totodata, luna viitoare va avea loc o noua sesiune prin care se va completa o clasa de a IX-a. Inscrierile pentru locurile vacante va fi realizata pe 4 iulie, pentru ca a doua sesiune a probelor de aptitudini sa se deruleze pe 5 si 6 iulie. (Alex SMEU)


Mihai Petrut pleaca in Turcia


Antrenorul focsanean de baschet de la Olimp Focsani si actualul director al Liceului cu Program Sportiv, Mihai Petrut, va pleca in perioada 20 - 22 iunie la Kusadasi, in Turcia. Orasul turcesc va gazdui un curs de perfectionare al mai multor antrenori, proiect care va fi organizat de cei mai buni tehnicieni de pe toate continentele. Aceste cursuri au venit intr-un moment potrivit, avind in vedere faptul ca, in perioada 7 - 14 iulie, antrenorul Mihai Petrut va efectua un stagiu de pregatire in Bosnia cu mai multi juniori II si III. Totodata, din toamna, clubul vrincean va participa in Liga Balcanica, competitie rezervata copiilor nascuti in 1994 si mai mici. (Alex SMEU)



LPS Focsani, locul 2 la "Cupa de vara"


Sala Liceului cu Program Sportiv Focsani a gazduit in urma cu citeva zile un turneu de pregatire la handbal rezervat juniorilor III. Aceasta competitie a fost finantata in totalitate de catre Directia pentru Sport a judetului Vrancea. La startul intrecerii s-au inscris, pe linga LPS Focsani, CSS Galati, LPS Piatra Neamt si LPS Vaslui. Turneul de pregatire a fost cistigat de LPS Piatra Neamt, echipa care a reusit sa treaca de elevii antrenati de Lucian Tucan in meciul decisiv, scor 30 - 22. Vrincenii au terminat pe locul doi dupa ce i-au devansat pe cei de la CSS Galati cu 29 - 24 si pe colegii de la LPS Vaslui, scor 32 - 24. Toti sportivii au fost premiati cu diplome si echipament sportive asigurat de catre sponsori. Clasament: 1. LPS Piatra Neamt, 2. LPS Focsani, 3. CSS Galati, 4. LPS Vaslui. (Alex SMEU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.