Sport

Sint copii talentati in Vrancea

Alex Smeu
16 iun 2008 2466 vizualizări
A apreciat Emeric Ienei dupa selectia facuta simbata pe stadionul "Milcovul I" u aproximativ 100 de micuti au avut ocazia sa fie pregatiti pentru citeva ore de Dan Petrescu si Emeric Ienei, iar printre cei selectati s-a numarat si un focsanean

Simbata, pe stadionul "Milcovul I" din Sud a avut loc selectia tinerelor sperante in jocul balonului rotund, in cadrul campaniei sustinute de fostele glorii ale fotbalului romanesc, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu si Dan Petrescu. Sub genericul "Descopera invingatorii de miine", programul de selectie patronat si de Gillette a ajuns la editia a 5-a. Echipati cu ghete si echipament sportiv, micutii fotbalisti si-au demonstrat calitatile intr-un joc - scoala monitorizat cu mare atentie de antrenorul Emeric Ienei, dar si de Dan Petrescu, Costel Jurca si Cornel Dragusin. Din zecile de copii veniti din mai multe zone ale tarii, doar patru au fost selectionati pentru a fi pregatiti la scoala lui Gheorghe Popescu, la Craiova, printre ei fiind si focsaneanul Valentin Ion, de 13 ani. De mentionat ca odata cu infiintarea acestui proiect, incepind cu data de 1 aprilie 2008, Gillette a lansat si campania promotionala prin care orice suporter poate sa sprijine viitorul fotbalului romanesc. Acest lucru il va putea face cumparind orice produs Gillette, 5 % din valoarea lui intrind intr-un fond destinat descoperirii si pregatirii a 11 copii talentati la fotbal.


"Calculatoarele tin copiii in casa"


Selectionerii prezenti la Focsani si-au exprimat regretul ca nu pot alege mai multi copii, in zona fiind multi tineri cu potential. "Dupa ce am vazut acesti copii minunatI, am ajuns la concluzia ca Romania are pamint fertil din ceea ce priveste tinerele talente. Ceea ce ma deranjeaza la cluburi in prezent este faptul ca, in loc sa creasca copii si juniori in propria pepiniera, cumpara jucatori din afara. Trebuie sa realizam ca, in viitor, jucatorii nostri pot fi monede de schimb acolo unde vor ajunge sa evolueze in afara tarii, insa nu trebuie uitat ca scoala este educatia", ne-a declarat Emeric Ienei. Fostul jucator de la Chelsea si care a facut parte din "Generatia de Aur", Dan Petrescu, a tinut sa precizeze ca, in prezent, calculatoarele tin copiii in casa in loc sa bata mingea in curtea scolii. Totodata, antrenorul celor de la Unirea Urziceni a mai spus ca tinerii fotbalisti trebuie sa profite la maxim de conditiile pe care le au, pentru ca la inceputurile sale nu existau terenuri sintetice si baze sportive moderne. "Imi pare rau ca echipa de la Focsani a picat in Liga a 2-a pentru ca merita sa ramina in esalonul doi. Sint foarte bucuros ca au fost aproximativ 100 de copii, chiar daca unii dintre ei nu sint legitimati la cluburi renumite. Cei care vor fi selectionati vor avea sansa sa mearga la scoala lui Gheorghe Popescu si sa demonstreze ca nu au ajuns degeaba acolo. Generatia noastra a crescut altfel, nu a avut sansa sa aiba conditiile de performanta de acum. Sint insa si foarte multi copii care prefera calculatorul in locul unei «miute» in curtea scolii si asta pentru ca sintem in urma cu infrastructura", a spus Dan Petrescu. La finalul intilnirii cu reprezentantii mass-media, copiii si parintii acestora au asistat la o sedinta de autografe si s-au pozat cu Petrescu si Ienei. (Alex SMEU)


"Cine nu bate nu rateaza"


Tot in cadrul conferintei de presa de simbata, Dan Petrescu si Emeric Ienei au fost intrebati ce parere au de evolutia nationalei la Euro 2008 si despre meciul cu Olanda de miine. "Romania a dovedit ca este o echipa mare pentru ca a stiut sa si atace pentru ca Italia venea ca o echipa ranita. Fata de meciul contra Frantei, important este ca ne-am creeat ocazii, insa trebuie reamintit faptul ca in primul meci de la Euro nici o echipa nu isi doreste sa piarda. Orice formatie se construieste din aparare", a declarat Emeric Ienei. Avind in vedere ca Adrian Mutu a fost inger si demon in jocul cu Italia, Dan Petrescu a mentionat ca cine nu executa o lovitura de pedeapsa nu rateaza. "Cine nu bate 11 metri nu rateaza. Este insa pacat pentru ca daca Mutu transforma cistigam jocul si eram calificati in proportie de 99 %. Nu vreau sa ii reprosez nimic lui Victor Piturca, dar relaxarea dupa inscrierea golului ne-a costat. Speram intr-un joc bun impotriva Olandei si trebuie sa fim realisti, ca nu ne asteptam sa fim egalii Italiei si Frantei. Disputa cu «portocala mecanica» va fi una extrem de dificila avind in vedere jocul pe care l-a facut Olanda pina acum. Mai mult de atit, nu vom putea conta nici pe Goian, care este suspendat pentru cumul de cartonase galbene si nici pe Radoi, care are fractura de pomete si piramida nazala", a completat Dan Petrescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.