Sport

Spectacol la Gala Sportului Vrincean

Dan Chiriac
12 dec 2007 312 vizualizări
Dupa spectacol, cei mai buni sportivi si-au primit premiile u un singur consilier local a venit la festivitate u echipa de fotbal si-a premiat sponsorii din acest an

Cei mai buni zece sportivi vrinceni ai anului 2007 au fost premiati aseara, in cadrul Galei Sportului Vrincean care a avut loc la fostul Cinema Balada. La festivitate au luat parte primarul Decebal Bacinschi, un singur consilier local, liberalul Gabriel Negoita, oameni de afaceri, sportivi, antrenori dar si directorii cluburilor care au avut sportivi premiati. Spectacolul a inceput cu ansamblul folcloric Tara Vrancei si cu o demonstratie de gimnastica a sportivelor de la CSS Gimnastica Focsani. Dansatorii de la clubul Elite au incintat si ei asistenta, inainte de a se trece la premierea propriu-zisa. Cel mai bun sportiv vrincean a fost desemnat oficial aseara tragatorul Alin Moldoveanu, primul sportiv din judetul nostru calificat la Jocurile Olimpice de Vara care vor avea loc la Beijing. Acesta a fost premiat cu suma de 900 de lei. Alin Moldoveanu a fost urmat in clasament de atleta Alina Popescu si de Robert Giurgea care practica artele martiale la CS Unirea Focsani. Cea mai buna echipa la jocurile sportive a fost desemnata formatia de fotbal CSM Focsani, care a promovat in Liga a doua si se afla in prezent pe un loc care ii asigura salvarea de la retrogradare. Conducerea clubului de fotbal CSM Focsani a facut la rindul sau o frumoasa premiere, oferind diplome, plachete si trofee celor care i-au fost alaturi in acest an. Au fost nominalizati ca "vinovati" pentru performantele obtinute, Consiliul Local Focsani, primarul Decebal Bacinschi, prefectul Dragos Mircea, precum si companiile Vincon, Scorpion, Deep Serv si Avicola. Alte 24 de statuete au fost oferite unor persoane care au stat aproape de fotbal in acest an. La gala nu a luat parte decit un consilier local, in timp ce prefectul Dragos Mircea, plecat la Bucuresti, si-a trimis ca reprezentant pe consilierul personal Cerasela Apostu. Totodata, conducerea formatiei CSM Focsani a invitat la gala toate grupele de juniori si copii. Viitoarele sperantele ale fotbalului focsanean au primit pachete pentru sarbatori din directorului sportiv Ovidiu Rusu. Echipa de fotbal i-a acordat o diploma si un premiu arbitrului Vasile Burga cu ocazia retragerii din activitatea competitionala. "Multumesc celor din conducerea echipei de fotbal pentru aceasta festivitate la care s-au gindit, ceea ce nu au facut cei din sport, nici macar cind am terminat activitatea de fotbalist", a spus Vasile Burga. Cel mai bun antrenor al anului 2007 a fost desemnat Adrian Alaci, cel care pregateste lotul olimpic al Romaniei, dar si pe Alin Moldoveanu. "Ne dorim sa ne intoarcem de la Olimpiada cu o medalie. Alin Moldoveanu poate reusi acest lucru", a spus optimist Alaci. Au mai primit diplome antrenorii Mircea Petrisor (baschet), Aurel Giurgea (arte martiale), Mihai Petrut (baschet), Lucian Tucan (handbal), Gheorghe Alexandrescu (atletism), Stanica Grosu (judo), Dumitru Zisu (judo) si Viorel Ion (rubby), dar si asociatiile judetene la diferite ramuri sportive, printre care sah, sportul pentru toti, judo sau baschet, dar si presa sportiva. Primarul Decebal Bacinschi a urcat la sfirsit pe scena si i-a felicitat pe toti sportivii care au obtinut rezultate meritorii in acest an competitional. "Sint cele mai bune rezultate pe care l-a obtinut sportul vrincean in ultimii 18 ani. Sint multumit pentru realizarile sportivilor din Focsani si imi doresc sa le imbunatatim in viitor", a spus primarul. Vom reveni in ziarul de miine cu un amplu material de la spectacolul desfasurat aseara. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.