Sport

Invitaţii de la Ţiriac

Ziarul de Vrancea
3 mai 2017 863 vizualizări
Sorana Cîrstea şi Marius Copil au primit wild-cards pentru turneul de la Madrid * Copil a ratat o victorie importantă care l-ar fi adus în premieră în prima sută de jucători ai lumii

Sorana Cîrstea (64 WTA) şi Marius Copil (109 ATP)  au primit invitaţii pe tablourile principale de simplu ale Madrid Open (5-14 mai), competiţie organziată de Ion Ţiriac. Sorana a ajuns, anul trecut, pană în sferturile de finală ale competiţiei de categorie Premier Mandatory, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 3-6, 3-6 de Dominika Cibulkova (Slovacia). Romanca a evoluat atunci tot cu un wild card pe tabloul principal. Copil nu a participat anul trecut la turneul de 1.000 de puncte de la Madrid. Pe tabloul feminin al calificărilor a fost invitată Ana Bogdan (111 WTA).  La simplu vor mai evolua Simona Halep, deţinătoarea trofeului, Irins Begu (29 WTA), sfertfinalistă anul trecut, şi Monica Niculescu (48 WTA).
* Marius Copil a trecut pe langă o mare victorie ieri, în turul II al turneului de 540.310 euro de la München. Marius a fost învins de către spaniolul Roberto Bautista (18 ATP) cu 6-4, 6-7, 5-7. Copil a avut şansa de a tranşa disputa încă din setul secund, în care a caştigat primele două game-uri, menţinandu-şi avantajul de un break pană la 4-3, cand şi-a pierdut avantajul. La tie-break, ibericul s-a impus cu 7-3. În setul decisiv, Marius a făcut break la 4-3 şi a servit pentru meci la 5-3. Însă spaniolul a reacţionat imediat şi a caştigat partida, adjudecandu-şi ultimele două game-uri. Dacă ar fi caştigat, Marius Copil ar fi intrat în premieră în Top 100 ATP. În sferturi, Bautista (favorit nr. 2) îl va întalni pe germanul  Yannick Hanfmann (273), care a înregistrat o mare surpriză, dispunand de brazilianul Thomaz Bellucci (57) cu 7-6, 4-6, 7-5.
* În turneul feminin de la Praga, una dintre vedetele gazdelor, Lucie Safarova (37 WTA) a abandonat, astfel încat Kristyna Pliskova (58) va juca în sferturi. Adversarea acesteia va fi brazilianca Beatriz Haddad (144) care a trecut de veterana australiancă Samantha Stosur (19) cu 6-3, 6-2. Reamintim că prima favorită a turneului, Karolina Pliskova (nr. 3 mondial) a fost eliminată din primul tur de italiana Camila Giorgi. Un alt rezultat neaşteptat a fost realizat de letona Jelena Ostapenko (50 WTA), care a dispus cu 5-7, 6-3, 7-6 de daneza Caroline Wozniacki (11 WTA), favorita nr. 2. Alte rezultate din optimile turneului de la Praga: Mona Barthel (Germania) – Océane Dodin (Franţa) 6-3, 6-1; Camila Giorgi (Italia) – Wang Qiang (China) 4-6, 6-3, 6-2; Katerina Siniakova (Cehia) – Natalia Vihlianţeva (Rusia) 4-6, 6-4, 6-4; Barbora Strycova (Cehia) – Lucie Hradecka (Cehia) 6-3, 7-5.
* Rezultate din turul II al turneului de la Rabat: Sara Errani (Italia) – Alison Riske (SUA) 7-6, 6-7, 6-2; Varvara Lepchenko (SUA) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 1-6, 6-4, 6-1; Lauren Davis (SUA) – Katerîna Bondarenko (Ucraina) 6-1, 6-2; Francesca Schiavone (Italia) – Gabriela Dabrowski (Canada) 6-4, 6-4; Tatjana Maria (Germania) – Iaroslava Şvedova (Kazahstan) 6-3, 6-4.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.