Norocul dublu al Simonei Halep
Debutul Mariei Şarapova (fără clasament), la turneul de la Stuttgart (7-5, 6-3 cu italianca Roberta Vinci) a fost dublat, ieri, cu un nou succes, 7-5, 6-1 contra compatrioatei sale, Ekaterina Makarova (43). Meciul a avut aceleaşi coordonate ca şi cel precedent, Maria începand greu şi terminand în forţă. Şarapova a prins deja 100 de puncte WTA şi cu acest rezultat a intrat în clasamentul virtual, undeva, în zona 400. Calculele arată că, dacă ar caştiga turneul, Maşa ar ajunge, luni, în jur de 115-120 WTA, ceea ce i-ar permite prezenţa în calificările multor turnee. În turul următor, Maria va juca împotriva jucătoarei estone Anett Kontaveit (73 WTA), care a realizat, în ultimul meci al reuniunii de miercuri, o surpriză uriaşă, învingand-o cu 2-6, 7-6, 6-1 pe numărul 6 mondial, spaniola Garbiñe Muguruza. Acest rezultat o avantajează pe Simona Halep, care va urca la începutul săptămanii pe locul IV, indiferent de prestatiile ei ulterioare. Prin victoria împotriva Barborei Strycova, Simona a depăşit-o în clasamentul virtual pe Dominika Cibulkova, care nu participă la acest turneu, iar singura jucătoare care o putea ajunge era spaniola.
În plus, Simona Halep a mai scăpat de o posibilă belea în sferturile de finală: britanica Johanna Konta (7 WTA) a fost eliminată în turul II de către letona Anastasija Sevastova, scor 3-6, 5-7 (82 de minute). Cele două s-au întalnit de cinci ori în circuit, scorul direct fiind 3-2 pentru jucătoarea baltică. Primele patru întalniri s-au disputat cu mulţi ani în urmă. Sevastova a caştigat cu 6-2, 7-6 (2009 la Palma de Mallorca), 5-7, 6-1, 5-0 ab. (2010 la Bad Gastein) şi 6-2, 6-2 (2011, la Luxembourg), iar Halep s-a impus în 2011, la Copenhaga, scor 6-7, 7-6, 6-0.. Ultima finală a fost anul trecut, la Bucureşti şi Simona a realizat un scor rarisim: 6-0, 6-0. Cea mai bună prestaţie a letonei din acest an a fost la turneul de la Dubai, în care a ajuns pană în semifinale. Alte rezultate înregistrate la simplu: Laura Siegemund (Germania) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-4, 6-3; Carla Suarez (Spania) – Elena Vesnina (Rusia) 6-2, 6-4.
La dublu, într-un meci cu trei ucrainence de-o parte şi de alta a fileului, Raluca Olaru şi Olha Savciuk au fost învinse, în primul tur, de perechea Liudmîla Kicenok / Lesia Ţurenko, scor 6-2, 4-6, 10-12. De remarcat că în super-tie-break, perechea Olaru – Savciuk a condus cu 7-1 şi 8-2 şi a mai avut o minge de meci la 10-9. Ieri, Simona Halep şi poloneza Alicja Roskolska au fost învinse în sferturi, cu 4-6, 4-6 de cuplul Andrea Hlavackova/Samantha Stosur (Cehia/Australia), astfel încat Simona se poate concentra pe simplu.
* La Istanbul, duelul dintre cele două turcoaice, Başak Eraydîn şi Alya Aksu, a fost caştigat de prima cu 6-1, 6-2. Eraydîn o va întalni în sferturile de finală pe Irina Begu.
* În fine, dar nu în cele din urmă, perechea Florin Mergea/Aisam Qureshi (Romania/Pakistan) s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Barcelona, cu premii totale de 2.324.905 euro, trecand de cuplul prim favorit, Henri Kontinen/John Peers (Finlanda/Australia), scor 6-4, 6-4. Mergea l-ar putea avea ca adversar în faza următoare pe Horia Tecău. Pe jumătatea de tablou pe care se află Mergea joacă şi perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda), cei doi romani putandu-se confrunta în semifinale.
* Alexandra Dulgheru (597 WTA) a fost eliminată în turul II al turneului ITF de la Tunis, de către Kathinka von Deichmann (Liechtenstein), 245), scor 4-6, 0-6.