Sport

Brexit romanesc la Mamaia

Ziarul de Vrancea
23 apr 2017 832 vizualizări
Romania a caştigat întalnirea de tenis cu Marea Britanie contand ca baraj pentru menţinere în Grupa a II-a Mondială din FedCup cu scorul de 3-2, şi va juca şi în sezonul viitor în acest eşalon

Simona Halep şi Heather Watson (113 WTA) au deschis balul şi jucătoarea romană a caştigat, în faţa publicului constănţean cu 6-4, 6-1 după 68 de minute de joc. Simona  a caştigat destul de uşor primul meci disputat pe zgură în acest sezon. Ea a început bine partida cu numărul 2 britanic, a condus cu 1-0, după un break, însă adversara a revenit cu rebreak.  Încurcată de jocul agresiv şi destul de extact al lui Watson, Halep nu s-a putut desprinde pană la scorul de 4-4. În acel moment, romanca şi-a ridicat nivelul evoluţiei, a reuşit un break la zero, apoi a închis setul cu 6-4. Setul secund a fost unul fără istoric. Halep a caştigat pe serviciul adversarei la 1-1 şi nu a mai cedat niciun game pană la final, scor 6-1, după o oră şi opt minute de la start. Pentru meciul al doilea, căpitanul nejucător Ilie Năstase a operat o modificare, introducand-o pe Sorana Cîrstea în locul Irinei Begu, care avea o problemă medicală. În faţa numărului 7 mondial, Johanna Konta, Sorana a pierdut cu 2-6, 3-6 dar meciul a fost presărat de incidente, determinate de o parte a publicului, jucătoarea britanică şi Ilie Năstase. La începutul setului secund, Johanna s-a arătat deranjată de zgomotele din tribune atunci cand servea, a cerut o pauză. Căpitanul Ilie Năstase a avut o discuţie dură pe această temă cu arbitrul de scaun, în urma căreia a fost evacuat de pe teren. Meciul s-a reluat, iar Konta a caştigat, egaland scorul la 1-1.
Ieri, în cel de-al treilea meci, Simona Halep şi-a luat o revanşă cruntă pentru cele două înfrangeri în faţa Johannei Konta, caştigand clar, cu 6-1, 6-3. Pe scaunul de căpitan a stat Monica Niculescu. Simona  a arătat jocul ei de campioană şi în debutul meciului, Halep nu i-a dat nicio şansă adversarei şi a condus cu 4-0 după 15 minute şi două break-uri. Pană la finalul setului, Konta a reuşit doar un game, în al cincilea al jocului, şi scorul a fost de 6-1, după 27 de minute. Konta a început mai bine setul secund, a condus cu 3-1, după un break la 1-1. Din acel moment, Halep a fost singura jucătoare care a mai punctat pe tabelă, impunandu-se cu 6-3, după o oră şi 11 minute de la start. În cel de-al doilea meci al zilei, Irina Begu a lămurit lucrurile caştigand  cu 6-4, 7-5 în faţa lui Heather Watson, pe scaunul de căpitan stand de data aceasta Sorana Cîrstea. Ultimul meci, cel de dublu, nu a contat, perechea britanică Jocelyn Rae/Laura Robson învingand cu 6-3, 1-6, 10-8 cuplul format din Simona Halep şi Monica Niculescu.
Celelalte rezultate din grupa II Mondială: Serbia – Australia 0-4; Italia – Taiwan 3-1; Canada – Kazastan 1-1 (după prima zi).
Sferturi în prima grupă mondială: Germania – Ucraina 3-2; Slovacia – Olanda 2-3; Franţa – Spania 4-0; Rusia – Belgia 3-2;

“Shame, set şi meci!”
Scandalul de la meciul de Fed Cup cu Ilie Năstase pe post de protagonist a starnit multe controverse. După ce a fost evacuat din arenă de către oficialii ITF, el a adresat injurii atat jucătoarei engleze, cat şi căpitanului nejucător al echipei, Anne Keothavong şi unei jurnaliste britanice, Eleanor Crooks. Pe aceasta din urmă a făcut-o “proastă şi urată”, iar pe Konta şi Keothavong le-ar fi făcut “f*****g bitches”. De asemenea el l-ar fi etichetat  pe arbitrul de scaun elveţian, Andreas Egli, dar şi pe oficialii ITF, drept “f*****g asses”. ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase şi a anunţat că va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămană. Preşedintele Federaţiei Britanice de Tenis (LTA), Michael Downey, a anunţat că forul pe care îl conduce va depune o plangere la ITF cu privire la comportamentul lui Ilie Năstase şi aşteaptă o anchetă completă. Downey a precizat că oficialii federaţiei romane şi-au cerut scuze de la Konta şi Keothavong  şi i-a mulţumit Simonei Halep pentru că s-a adresat publicului în interesul fair-play-ului.  Titlul dat de ziarul Daily Mail este “Shame, set and match” Năstase become Nasty” (Ruşine, set şi meci, Năstase devine Nasty). De asemenea, comportarea reprobabilă a lui Năstase la această întalnire a fost comentată şi de presa din Franţa, Italia şi alte ţări. Ilalienii de la “Corriere dello Sport” au subliniat că Ilie Năstase a fost "eroul negativ" al întalnirii dintre Romania şi Marea Britanie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.