Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Grozavu n-a scăpat de sancţiune

Ziarul de Vrancea
13 apr 2017 1421 vizualizări
Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat două jocuri şi penalizat cu 7.500 de lei pe antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, pentru că l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca, la partida cu Astra Giurgiu, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I.

Grozavu a fost chemat în faţa Comisie de Disicplină în urma unei sesizări a FRF. La 6 martie, Grozavu l-a lovit pe jucătorul Cătălin Golofca după ce l-a schimbat, în minutul 83 al meciului de la Giurgiu, cu Astra. Agresiunea a fost surpinsă de camerele TV de pe stadion. După acest incident, Grozavu a vrut să demisioneze de la conducerea tehnică a formaţiei din Botoşani, dar a fost convins să rămană de conducerea clubului.

Mergea, în semifinală la Marrakech

Perechea Florin Mergea/Aisam Qureshi (Romania/Pakistan) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Marrakech dotat cu premii în valoare totală de 540.310 euro. Mergea şi Qureshi au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-2, după 53 de minute, cuplul marocan Amine Ahouda/Reda El Amrani. Îîn sferturile de finală, Florin şi Aisam ar fi trebuit să întalnească perechea Nicolas Almagro/Carlos Berlocq (Spania/Argentina), dar aceasta s-a retras din concurs. În semifinale, Mergea şi Qureshi vor juca împotriva cuplului spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 5-7, 7-5, 10-8, de perechea franceză Jérémy Chardy/Fabrice Martin.  Anul trecut, Qureshi a ajuns pană în finala probei de dublu de la Marrakech, alături de croatul Marin Draganja. Turneul de dublu de la Marrakech a fost caştigat de trei ori de Horia Tecău, de două ori alături de suedezul Robert Lindstedt (2010, 2011) şi o dată cu olandezul Jean-Julien Rojer (2014).

Doi viitorişti pe lista Golden Boy

Romanii Ianis Hagi (Fiorentina) şi Cristian Manea (Mouscron) au fost incluşi pe lista jucătorilor nominalizaţi pentru trofeul Golden Boy, atribuit anual de cotidianul italian Tuttosport celei mai mari speranţe din fotbalul european. Ianis Hagi (18 ani) şi Cristian Manea (19) s-au format ca fotbalişti la Academia Hagi, iar apoi şi-au făcut debutul în Liga 1 la FC Viitorul, înainte de a se transfera la echipe din străinătate.  Manea a fost cedat în 2014 formaţiei cipriote Apollon Limassol, iar în prezent joacă sub formă de împrumut la Mouscron, în timp ce Hagi evoluează din 2016 la echipa italiană Fiorentina. Pe lista celor 98 de jucători nominalizaţi de Tuttosport pentru trofeul Golden Boy mai figurează jucători precum Luca Zidane (Real Madrid), Gabriel Jesus (Manchester City), Marcus Rashford (Manchester United), Renato Sanches (Bayern), caştigătorul premiului în 2016, Gianluigi Donnarumma (AC Milan), Kylian Mbappé (AS Monaco), ultimii doi fiind consideraţi favoriţi în acest an.

Judoka romani la Europene

Romania va fi reprezentată la Campionatele Europene de judo din Polonia de 12 sportivi (patru fete şi opt băieţi). Campionatele Europene de judo se vor desfăşura la Varşovia, între 20-23 aprilie, Romania fiind reprezentată de 12 sportivi, la individual, dar şi în competiţia masculină pe echipe. Componenţa delegaţiei tricolore este următoarea: Alexandra Pop (categoria 48 kg), Monica Ungureanu (48 kg), Andreea Chiţu (52 kg), Larisa Florian (52 kg), respective Laszlo Szöke (66 kg, va participa doar în competiţia pe echipe), Alexandru Raicu (73 kg), Marcel Cercea (73 kg), Vlad Vişan (81 kg), Elemer Szöcs (81 kg), Cristian Bodarlău (90 kg), Daniel Matei (100 kg), Daniel Natea (^100 kg). Antrenorii care vor însoţi sportivii sunt Simona Richter şi Gianina Andreica, respectiv Aurelian Fleisz. Antrenorului lotului feminin, Florin Bercean, va fi prezent la Varşovia în calitate de invitat al EJU, sportivele urmand să fie conduse de pe margine doar de Simona Richter şi Gianina Andreica.

Sancţiuni pentru Craiova

Clubul CSU Craiova a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRF cu o penalitate sportivă de 30.000 de lei, pentru incidentele din timpul partidei cu FC Dinamo, din sferturile de finală ale Cupei Romaniei, informează site-ul oficial al federaţiei.  CSU Craiova s-a calificat în semifnalele Cupei Romaniei, învingand Dinamo, cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare (0-0 după 120 de minute).

 “Lobonţ e un tip grozav”

Portarul polonez al echipei AS Roma, Wojciech Szczesny, a declarat, ierii, că Bogdan Lobonţ este un tip grozav şi a precizat că petrece mult timp cu el, informează site-ul ilgiallorosso.com. "Cine cunoaşte rolul nostru ne poate înţelege. Lobonţ este la final de carieră şi se concentrează să ne ajute pe noi, pe mine şi pe Alisson. Este un tip grozav, petrec mult timp cu el. Mă ajută nu numai tehnic, dar şi vorbeşte cu mine şi facem analize video împreună. Am discuţii profunde cu el mai mult decat cu alţii, deoarece are mare experienţă", a spus Szczesny. Portarul Bogdan Lobonţ, în varstă de 39 de ani, se află în cel de-al nouălea sezon la AS Roma. El este al treilea portar al Romei, după polonezul Wojciech Szczesny (31 de ani) şi brazilianul Alisson Becker (24 de ani).

Ronaldo, primul golgeter “centenar”

Atacantul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a devenit, ieri, primul fotbalist care a reuşit să înscrie 100 de goluri în cupele europene. Internaţionalul portughez a reuşit să atingă această cifră după ce a marcat două goluri în partida pe care Real Madrid a caştigat-o, în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Bayern Munchen, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Ronaldo a înscris primul gol în cupele europene la 9 august 2005, într-un meci pe care echipa Manchester United l-a caştigat, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Debrecen. Cristiano Ronaldo, care a marcat cele 100 de goluri în 143 de meciuri, este urmat în acest clasament de argentinianul Lionel Messi - 97 de goluri în 118 meciuri şi spaniolul  Raul Gonzalez - 76 de goluri în 158 de meciuri.

Casemiro a rămas în Germania

Mijlocaşul brazilian al formaţiei Real Madrid, Casemiro, nu s-a putut întoarce în Spania, miercuri seară, alături de restul coechipierilor, fiind nevoit să rămană la Munchen pentru controlul antidoping. Avionul delegaţiei madrilene era programt să plece imediat după meci, iar internaţionalul brazilian a fost nevoit să înnopteze la München. Casemiro urmează să ajungă joi în Spania. Formaţia Real Madrid a caştigat, ieri, în deplasare, cu scorul de 2-1, meciul susţinut în compania echipei Bayern München, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Dybala şi-a prelungit contractul

Atacantul argentinian Paulo Dybala şi-a prelungit contractul cu echipa Juventus Torino pentru încă două sezoane, actuala înţelegere urmand să expire în vara anului 2022, a anunţat, ieri, site-ul oficial al grupării italiene. Internaţionalul argentinan în varstă de 23 de ani a fost achiziţionat de Juventus Torino în 2015 de la US Palermo. Paulo Dybala a înscris 16 goluri în toate meciurile din acest sezon, ultimele două în partida cu FC Barcelona, scor 3-0, din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

De la Granada la Alger

Tehnicianul spaniol Lucas Alcaraz a fost numit, ieri, în funcţia de selecţioner al naţionalei Algeriei, la trei zile după ce a fost demis de la echipa Granada. Alcaraz, care a fost înlocuit la Granada cu englezul Tony Adams, îi va succede în funcţie belgianului Georges Leekens, care a demisionat la 24 ianuarie, după ce Algeria nu a reuşit să treacă de faza grupelor la Cupa Africii pe Naţiuni. Lucas Alcaraz, în varstă de 50 de ani, a mai pregătit în cariera sa formaţiile Almeria, Dos Hermanas, Recreativo Huelva, Racing Santander, Xerez, Murcia, Cordoba, Aris Salonic, Levante şi Elche.

Play-off în NBA

Formaţiile Indiana Pacers şi Chicago Bulls sunt ultimele echipe calificate în play-off-ul NBA, după victoriile obţinute în ultima etapă a sezonului regulat al ligii profesioniste nord-americane de baschet, informează L'Equipe.  Indiana Pacers a învins, pe teren propriu, cu scorul de 104-86, pe Atlanta Hawks, iar Chicago Bulls a trecut, acasă, cu scorul de 112-73, de Brooklyn Nets. În afara play-off-ului a rămas formaţia Miami Heat. Partidele din primul tur al play-off-ului NBA  sunt următoarele: Boston Celtics – Chicago Bulls, Washinfton Wizzard – Atlanta Hawks, Toronto Raptors – Milwaukee Bucks, Cleveland Cavaliers – Indiana Pacers (Conferinţa de Est), respectiv, Golden State Warriors – Portland TrailBlazers, Los Angeles Clippers – Utah Jazz, Houston Rockets – Oklahoma City Thunder, San Antonio Spurs – Memphis Grizzlies (Vest).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.