Sport

La Craiova, ca la Timişoara

Ziarul de Vrancea
30 mar 2017 869 vizualizări
chipa din Bănie a eliminat pe Dinamo din Cupa Romaniei după un joc încheiat fără goluri şi decis la lovituri de departajare

Echipa CS Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei Romaniei, după ce a învins pe teren propriu la loviturile de departajare, formaţia Dinamo Bucureşti, în sferturile de finală ale competiţiei. Dinamo a pierdut şi finala de anul trecut a Cupei Romaniei tot la lovituri de departajare în faţa celor de la CFR Cluj. După 120 de minute disputate la Drobeta Turnu Severin, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 0-0. În minutul 63, Băluţă (CS Universitatea Craiova) a primit al doilea cartonaş galben după ce l-a lovit cu cotul în faţă pe Filip şi a fost eliminat de arbitrul Ovidiu Haţegan. Craiovenii au solicitat un penalty clar la un fault comis în careu asupra lui Bancu. Absenţa golurilor s-a explicat şi prin evoluţiile foarte bune ale celor doi portari, Cerniauskas şi Calancea. Cea mai mare ratare în timpul regulamentar a aparţinut fundaşului dinamovist Popa. La loviturile de departajare, pentru CS Universitatea Craiova au marcat Gustavo, Briceag, Bancu, Calancea, Kelic şi Ivan, iar Screciu a ratat, în timp ce pentru Dinamo Bucureşti au înscris Hanca, Busuladzic, Nistor, St. Filip şi D. Popa.  Patrick Petre şi Danu Spătaru au ratat. Este demnă de remarcat similitudinea între această partidă şi jocul disputat cu o zi în urmă, în aceeaşi fază între ACS Poli Timişoara şi CFR Cluj. Ambele meciuri s-au terminat în 120 de minute fără gol, iar la ambele s-au executat cate şapte serii de lovituri de departajare. Echipele învinse au ratat cate două şuturi, învingătoarele cate una. În sfarşit, atat la Timişoara, cat şi la Craiova, echipa învingătoare (gazdă, în ambele) a avut un jucător eliminat în prima repriză: Şeroni de la Timişoara şi Băluţă de la Craiova! Tot miercuri, s-a mai disputat partida CS Mioveni (liga a II-a) – FC Voluntari. Oaspeţii au caştigat cu 2-1, prin golurile marcate de Cernat (’13) şi Deac (‘90^1), respectiv, Neagoe (’35). Ultima partidă din sferturi, s-a disputat aseară, între FC Viitorul şi Astra Giurgiu.

Probleme cu locurile europene

Calificarea echipelor din Timişoara şi Voluntari în semifinalele Cupei Romaniei, complică socotelile în play-off-ul Ligii I. Într-adevăr, dacă ţinem cont că una dintre cele şase echipe fruntaşe (CFR Cluj) nu are drept de a juca în competiţiile continentale, se spunea că restul de cinci echipe vor juca într-una sau într-alta dintre Cupe. Însă, în cazul în care una dintre cele două “intruse” caştigă Cupa, o echipă din play-off, ultima dintre cele eligibile va pierde ocazia. Precizăm că finalista Cupei Romaniei nu are drept de joc în Europa League, chiar dacă trofeul va fi caştigat de echipa campioana.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.