Sport

Candidatură cu ştaif la Federaţia de scrimă

Ziarul de Vrancea
14 mar 2017 320 vizualizări
Laura Badea şi-a anunţat intenţia de a se lansa în luptă la alegerile din 29 martie

Fosta campioană olimpică Laura Badea va candida la funcţia de preşedinte al Federaţiei Romane de Scrimă la alegerile din 29 martie, unde îl va avea contracandidat pe secretarul general al FRS, Marius Florea. Fosta scrimeră Roxana Scarlat-Barlădeanu, care îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte al FRS a renunţat la idee. “Alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Romane de Scrimă sunt pe 29 martie şi voi candida. Am făcut o strategie cu care mă voi prezenta, pe care sper să o îmbunătăţim dacă voi fi aleasă. Toată lumea e creditată cu şanse, vom vedea ce vor vota cluburile şi asociaţiile afiliate la federaţie. Am luat legătura cu ei, le-am trimis strategia, acum important este să fie cineva care să fie preocupat de soarta federaţiei în următorii patru ani. şi dacă voi ieşi preşedinte, bineînţeles că voi colabora cu ceilalţi, nu e o luptă, este o cursă de fair-play. Fiecare vine cu un program strategic, pentru că avem o datorie morală faţă de această federaţie şi faţă de doamna Pascu, preşedinta de onoare a acestei federaţii”, a declarat marţi Laura Badea. Fosta campioană olimpică spune că intenţia Anei Maria Popescu de a reveni în activitate în toamna acestui an este un mare caştig pentru echipa olimpică a Romaniei: “Este un mare caştig pentru federaţia de scrimă şi mişcarea olimpică a Romaniei pentru că Ana Maria Popescu este foarte ambiţioasă şi îşi doreşte să revină pe podiumul olimpic la Tokyo 2020”.
Fostele campioane olimpice Laura Badea, Viorica Susanu şi Valeria Răcilă van Groningen au vizitat, marţi, şcoala Finlandeză şi Liceul Gheorghe Lazăr  pentru a promova cursa 10k&Family Run, organizată la 2 aprilie în Capitală de Bucharest Running Club.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.