Sport

Victorie mare pentru CSM Bucureşti

Ziarul de Vrancea
7 mar 2017 700 vizualizări
Deţinătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin a prelungit contractul cu Isabelle Gulden

Handbalista suedeză Isabelle Gullden a decis să continue cu campioana Romaniei şi deţinătoarea Ligii Campionilor, CSM Bucureşti, cu care a semnat, luni seară, un contract valabil pe următoarele două sezoane. După mai multe săptămani de negocieri, handbalista suedeză a ajuns la un acord cu CSM Bucureşti, unde evoluează din vara anului 2015 şi cu care a caştigat Liga Campionilor sezonul trecut. De asemenea, tot cu CSM este campioana Romaniei şi a cucerit şi Cupa şi Supercupa. Gullden (27 de ani) a fost golgeterul Ligii Campionilor în ediţia trecută, iar în finala care a adus trofeul la Bucureşti a marcat de 15 ori. “Isabelle Gullden este o jucătoare foarte importantă pentru noi şi faptul că ea a decis să rămană la CSM ne demonstrează că avem o echipă solidă, dornică de performanţe. Ne bucurăm că ne putem baza pe ea în continuare”, a declarat după semnarea contractului şeful CSM, Alin Petrache. La randul său, “Bella” a precizat: ”Am decis să răman la CSM pentru încă doi ani,  pentru că îmi place foarte mult aici. Am venit din Danemarca cu gandul de a caştiga trofee. În primul sezon am caştigat Champions League, iar acum îmi doresc mai mult. Fanii sunt minunaţi. Momentele în care vin la mine după meci şi îmi spun cat de mult mă apreciază fac ca toate eforturile depuse să merite”.
Isabelle Gullden este a patra jucătoare din actualul lot care îşi prelungeşte înţelegerea cu CSM Bucureşti, după daneza Line Jorgensen şi franţuzoaicele Gnonsiane Niombla şi Camille Ayglon Saurina. Totodată, CSM Bucureşti a semnat un contract (valabil din vară) cu Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 şi 2015, aflată în prezent la Buducnost Podgorica.
A cincea jucătoare care şi-a prelungit contractul cu CSM este portarl croat Jelena Grubisic, în varstă de 30 de ani. Ea a semnat un contract valabil pană în 2019. Grubisic a sosit la CSM Bucureşti în 2015 şi a avut o contribuţie majoră la caştigarea triplei din sezonul 2015/16, campionat, Cupa Romaniei şi Liga Campionilor, fiind aleasa ''cea mai valoroasă jucătoare'' a turneului Final 4 de la Budapesta.  ''Sunt foarte entuziasmată pentru semnarea prelungirii contractului. Am reuşit să caştigăm trofee importante în sezonul trecut şi aştept cu nerăbdare să continuăm seria rezultatelor foarte bune. Avem o echipă foarte bună, în continuă creştere, iar fanii sunt cu adevărat minunaţi'', a declarat Grubisic după semnarea contractului. CSM Bucureşti şi-a asigurat, vineri, calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după 28-26 cu Krim Mercator Ljubljana, pe teren propriu şi poartă în continuare negocieri pentru prelungirea contractelor şi cu alte jucătoare din lot.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.