Sport

Schimbarea se modifică

Ziarul de Vrancea
23 feb 2017 947 vizualizări
Echipele cu datorii vor fi retrogradate direct în Liga a III-a * echipele aflate în insolvenţă vor avea aceeaşi soartă, dacă nu vor avea planul de reorganizare aprobat * în caz contrar, ele pot evolua bine mersi în primul eşalon

Cluburile din Liga I care vor avea datorii financiare restante către angajaţi (jucători, antrenori, conducători), alte grupări de fotbal şi stat (asigurările sociale/autorităţile fiscale) nu vor mai primi licenţă din partea Federaţiei Romane de Fotbal şi vor fi retrogradate direct în Liga a III-a începand cu sezonul 2018-2019.  Conform modificărilor Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor, aprobate la 24 octombrie 2016 de Comitetul Executiv al FRF, în categoria cluburilor cu datorii restante intră şi cluburile aflate în insolvenţă care nu vor avea planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic pană la 30 aprilie 2018. Mai exact, un club aflat în insolvenţă, care are planul de reorganizare aprobat de instanţă, cum este cazul clubului CFR Cluj în momentul de faţă, nu va fi retrogradat, urmand să evolueze în continuare în Liga I, deoarece se află sub protecţie faţă de creditori conform Legii Insolvenţei. De cealaltă parte, un club aflat în insolvenţă, care nu are planul de reorganizare aprobat, cum este în prezent situaţia cluburilor ASA Targu Mureş, Pandurii Targu Jiu şi Gaz Metan Mediaş, va fi retrogradat direct în eşalonul al treilea, ediţia 2018-2019.
Motivul pentru care retrogradarea se face direct în Liga a III-a este reprezentat de faptul că aceleaşi cerinţe de licenţiere, absenţa datoriilor către jucători, alte grupări de fotbal şi stat, se vor aplica şi cluburilor din Liga a II-a. În premieră, începand cu ediţia 2017-2018 toate cluburile din Liga a II-a vor avea nevoie de licenţă, acestea fiind obligate ca la 31 martie 2017 să depună întreaga documentaţie la Federaţia Romană de Fotbal asemenea grupărilor din Liga I. 
În prezent, cluburile cu datorii, categorie unde sunt incluse grupările în insolvenţă cu şi fără plan de reorganizare aprobat, sunt sancţionate pentru neîndeplinirea criteriului financiar în procesul de licenţiere cu depunctarea. Pentru datorii către angajaţi şi alte cluburi, grupările CFR Cluj, ASA Targu Mureş şi ACS Poli Timişoara au început fiecare cu minus 6 puncte ediţia 2016-2017 a Ligii I. Sancţiunea cu retrogradarea (în eşalonul secund), pentru neîndeplinirea criteriului financiar în cadrul procesului de licenţiere, a fost aplicată în Liga I pană la 10 noiembrie 2014. La acea dată, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancţiunea cu retrogradarea înlocuind-o cu depunctarea şi penalizarea financiară.  Schimbările regulamentului de licenţiere vor fi aprobate la următorul Comitet Executiv.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.