Fotbalistă din Adjud, convocată la naţionala de seniori a Romaniei
Adjudeanca Elena Răduc a fost convocată la lotul naţional al Romaniei de fotbal feminin. Naţionala Romaniei urmează să susţină trei partide de verificare în Turcia, în oraşul Alanya. Naţionala Romaniei urmează să întalnească naţionalele similare din Kosovo, Turcia şi Polonia. Elena Răduc, legitimată în prezent la Navobi Iaşi a primit cu bucurie prima convocare la lotul naţional de seniaore. Adjudeanca a fost de altfel subiectul unui material realizat de siteul Federaţiei Romane de Fotbal. „Elena Răduc a început fotbalul organizat acum doi ani şi jumătate. Faptul că acum a ajuns la naţională e un mare succes pentru ea, o răsplată pentru munca depusă. Elena e o fată deşteaptă, e studentă la Ingineria Mediului, serioasă şi, mai ales, ambiţioasă. Pe postul său, cel de mijlocaş central, e una dintre cele mai bune din România”, a declarat, pentru www.frf.ro, Adrian Ambrosie. Originară din Adjud, Elena Răduc a fost remarcată pentru prima oară la Cupa Liceelor.„Când eram în clasa a XI-a, am fost desemnată cea mai tehnică jucătoare din ţară! Anul următor am câştigat titlul de cea mai bună jucătoare din ţară la Cupa Liceelor! Domnul Ion Morohai, de la Galaţi, mi-a propus să joc pentru Oţelul. Părinţii, care m-au susţinut permanent, nu s-au opus. Am intrat şi la facultate, la Galaţi, dar după o jumătate de an echipa Oţelul s-a desfiinţat. Am «îngheţat» anul şi am plecat la Iaşi, la NAVOBI. De atunci joc aici, mă simt bine, sunt studentă. Am mai primit două convocări, dar de fiecare dată m-am accidentat. Acum, a treia oară, va fi cu noroc! Voi fi pentru prima oară într-un cantonament cu echipa naţională. Mă bucur foarte mult”, a declarat, pentru www.frf.ro, Elena Răduc.(D.C.)