Sport

Înfrangere în două zile

Ziarul de Vrancea
15 feb 2017 739 vizualizări
Irina Begu nu se regăseşte: a pierdut la Doha în faţa rusoaicei Kasatkina după un meci început de marţi * Horia Tecău continuă la dublu la Rotterdam

Jucătoarea de tenis Irina Begu (28 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului  de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 776.000 de dolari. Irina a fost învinsă cu scorul de 6-3, 1-6, 5-7, după două ore şi 22 de minute, de Daria Kasatkina (Rusia, 32 WTA), ratand astfel o confruntare în turul II cu numărul 2 mondial, germana Angelique Kerbe. Partida a început marţi, dar a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 5-3 pentru Irina Begu în primul set. Irina a realizat un tur de forţă în primul set, întorcand rezultatul de la 0-3. Meciul fusese întrerupt prima oară la scorul de 4-3, iar apoi s-a jucat o scurtă perioadă de timp, după care ploaia a reînceput. Apoi, Irina a cedat fără drept de apel manşa secundă, cu 1-6, cu patru game-uri consecutive luate de Kasatkina. În setul decisiv, Irina a început cu un joc alb, dar apoi Kasatkina (19 ani, 32 WTA) a întors scorul (1-2), iar cele două jucătoare au mers cap la cap cu şase break-uri la rand. Begu a fost cea care a rupt seria, făcandu-şi serviciul pentru 5-4, dar apoi a pierdut ultimele trei ghemuri ale întalnirii, fără a reuşi vreun punct în ultimele două. Kasatkina conduce cu 3-1 la meciurile directe, după ce a mai învins-o pe Irina în 2015, la Moscova, cu 6-3, 3-6, 6-3 în optimi, şi anul acesta, în primul tur la Brisbane, cu 6-3, 6-3.  Begu a pierdut şapte din cele opt meciuri jucate în acest an (unul în Fed Cup). Alte rezultate din primul tur: Garbiñe Muguruza (Spania) – Çagla Buyukakçay (Turcia) 6-3, 6-2; Elena Vesnina (Rusia) – Christina McHale (SUA) 5-7, 6-3, 7-6; Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Timea Bacsinszky (Elveţia) 6-1 ab; Monica Puig (Porto Rico) – Laura Siegemund (Germania) 6-0, 6-1; Zhang Shuai (China) – Timea Babos (Ungaria) 7-6, 6-3; Caroline Garcia (Franţa) – Madison Brengle (SUA) 6-2, 4-6, 6-3; Lauren Davis (SUA) – Roberta Vinci (Italia) 6-2, 6-3; Barbora Strycova (Cehia) – Fatma Al Nabhani (Oman) 6-3, 6-0; Caroline Wozniacki (Danemarca) – Kiki Bertens (Olanda) 6-2, 6-3. Ieri au început şi partidele din turul II, cu o mare surpriză: spaniola Garbiñe Muguruza a fost învinsă cu 6-7, 6-3, 5-7 de Zhang Shuai. În rest: Monica Puig - Iulia Putinţeva 6-2, 4-6, 2-1 ab; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 7-6, 2-6, 6-2.
* Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda) s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Rotterdam (Olanda), dotat cu premii de 1.854.365 de euro. Tecău şi Rojer au trecut în runda inaugurală de cuplul Daniel Nestor/Edoaurd Roger-Vasselin (Canada/Franţa), scor 6-7, 6-3, 11-9, după o oră şi 26 de minute de joc. În sferturi, Tecău şi Rojer vor juca în compania perechii spaniole Marc Lopez/Feliciano Lopez, favorită nr. 2, care a dispus de cuplul olandez Tallon Griekspoor / Niels Lootsma, scor 7-5, 6-2.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.