Lumea fotbalului se adună să-l comemoreze pe Stan Gheorghiu
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Vrancea organizează duminică prima ediţie a Memorialului “Stan Gheorghiu”. Pe 10 februarie se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a fostului preşedinte de la AJF Vrancea. Duminică, la ora 12.00, fostele glorii ale “Unirii” Focşani vor depune coroane la mormantul lui Gheorghiu din Cimitirul Nordic. Acolo va avea loc şi o slujbă de pomenire. De la ora 13.00, la Sala Polivalentă se va desfăşura un meci de fotbal între jucători reprezentativi ai judeţului. Vor fi alcătuite două echipe din care vor face parte jucătorii: Luci Hristea, George Sîrbu, Dan Iorga, Vasile Burgă, Fane Babalîc, Ion Petrică, Jan Olteanu, Marius Martiş, Sandu Ciubotaru, Dănut Dumitriu, Marian Brutaru, Titi Rusu, Liviu Macovei, Mitică Oprea, Ovidiu Rusu, Tudorel Ivan, Adi Toma, Fane Chelmuş, Costel Potlog, Adi Martinescu, Nicuşor Ostafie, Silviu Abeaboeru, Costel Vladoiu. La memorial vor participa foşti colaboratori şi susţinători: Marian Spînu, Cristi Petrea, Toma Iancu, Doru Serbănescu, Vasile Bostănaru, Ion Toia, Didi Băjenaru, Marcel Păun, Nicolae Boştiog şi Doru Ştefănescu. Şi-au exprimat dorinţa de a lua parte la memorial foşti colegi de echipa cu Stan Gheorghiu: Puiu Oprişan, Relu Pastia, Nicolae Zaiţ, Andrei Pasquale, Petrache Gurguiatu, Costel Paiş, Sorin Galan, Mircea Chioveanu. Arbitrii meciului vor fi Florin Tudosă şi Octavian Bucătaru. Masa de pomenire are loc la Pensiunea Number One. La eveniment sunt aşteptati toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat pe Stan Gheorghiu.
O viaţă dedicată fotbalului
Stan Gheorghiu este unul dintre cei mai cunoscuţi portari pe care i-a avut Vrancea. Alături de Aristide Ghiţă, Ion Paraschiv, Sorin Colceag sau Marius Bratu, "Benks" a ridicat la nivel înalt şcoala de portari din judeţ. Chiar dacă nu s-a născut în Vrancea, acesta a locuit în Focşani timp de 40 de ani, după ce s-a căsătorit cu o domnişoară din Jariştea, Valerica Sima. După ce a jucat în primele trei ligi din Romania, Gheorghiu a devenit antrenor şi a condus de pe banca tehnică aproape toate echipele din judeţ care au evoluat în Divizia B sau C. Apoi, acesta a devenit conducător de club şi ulterior preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, unde s-a aflat timp de 19 ani, pană în 2010. Prima legitimare ca fotbalist a lui Gheorghiu fost în anul 1966 la Gloria Galaţi. Patru ani Gheorghiu a apărat poarta gălăţenilor, înainte ca în 1970 să meargă în armată. Acolo a jucat în Divizia C la Şoimii Bobocu. După revenirea de la oaste, "Benks" a trecut la Politehnica Galaţi, pentru ca după doi ani să se transfere la FCM Galaţi, care tocmai promovase în Divizia A. Au urmat poate cei mai frumoşi ani din cariera de jucător ai lui "Benks". În 1975, acesta s-a transferat la UTA Arad, echipa de renume în acele vremuri, unde a jucat 18 meciuri în liga întai. În 1977 a venit la Focşani, unde a fost pe rand antrenor şi preşedinte. Din 1991, Stan Gheorghiu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. A condus forul fotbalistic pană în 2010. Atunci i-a lăsat locul lui Dan Dumitru, dar a devenit membru de onoare al AJF Vrancea. A lucrat în continuare la AJF, acolo unde se ocupa de Comisia de Competiţii, dar era şi observator la meciurile din judeţ. A fost la serviciu pană cu 36 de ore înainte să treacă în lumea celor drepţi. A iubit prea mult fotbalul! (Dan CHIRIAC)