Sport

Cupa Ligii, pretext de război

Ziarul de Vrancea
30 ian 2017 249 vizualizări
Preşedinţii LPF şi FRF se ceartă de la această competiţie: Burleanu vrea să o desfiinţeze, Iorgulescu intenţionează s-o transforme într-un campionat de tineret-rezerve, organizat pe două grupe

LPF a anunţat că va schimba formatul Cupei Ligii, dintr-unul eliminatoriu, ca în prezent, într-o competiţie pe două grupe formate din cate şapte echipe fiecare, la care să participe majoritar jucători sub 23 de ani. Primele două clasate în fiecare grupă ar urma să dispute semifinalele tur-retur. LPF a făcut acest anunţ, după ce preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a cerut renunţarea la Cupa Ligii, pe care o consideră fără nicio "consecinţă" sportivă şi financiară şi care încarcă astfel nejustificat programului competiţional. Cele două serii vor fi alcătuite pe criterii geografice, Est şi Vest.  “Nu vom încărca absolut deloc calendarul competiţional, pentru că avem în intenţie să programăm cele 12 etape ale fiecărei grupe în ziua imediat următoare sfarşitului de etapă în Liga 1 Orange. În loturile pentru Cupa Ligii Adeplast vor fi cuprinşi doar trei fotbalişti peste 23 de ani, cluburile de pe prima scenă putand astfel să-şi completeze lista de 25 cu fotbalişti tineri, eligibili pentru Liga 1 deopotrivă. Am prevăzut apoi semifinale în dublă manşă şi, bineînţeles, o finală care să încununeze eforturile participantelor. Aşa, fiecare echipă va juca minim 12 jocuri, iar finalistele 15. Ce pregătire mai importantă pentru fotbaliştii U 23 poate fi? Sau domnul preşedinte Burleanu a uitat de această prioritate a fotbalului romanesc? Aceasta este propunerea noastră pentru cluburile din Liga 1 şi pentru deţinătorul de drepturi media. Le dăm ocazia celor tineri să joace mai mult, fără a afecta programul competiţional", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele LPF, Gino Iorgulescu.

Atacurile lui Gino Iogulescu asupra conducerii FRF s-au înteţit, preşedintele

 Ligii considerand că FRF este invidioasă pe premiile mai mari pe pe care le oferă LPF Cupei Ligii, decat forul de la Casa Fotbalului Cupei Romaniei. "Îi reamintim domnului preşedinte Burleanu că, în opinia noastră, Cupa Ligii Adeplast e o competiţie cu premii mai mari decat cele oferite de Cupa Romaniei competitoarelor. Mai mult decat atat, banii destinaţi echipelor participante în Cupa Ligii sunt în legătură directă cu sumele oferite de către deţinătorul drepturilor media pentru Liga 1 Orange", a spus şeful ligii. 

Gino Iorgulescu a mai afirmat că FRF s-a opus propunerii de a acorda un loc în Liga Europa echipei caştigătoare a Cupei Ligii. "Spune domnul preşedinte Burleanu că nu vede nicio finalitate pentru caştigătoarea Cupei Ligii. Îi reamintim că noi am propus ca deţinătoarea Cupei Ligii să participe în Europa League şi Comitetul Executiv, condus de dumnealui, s-a opus! Tot aşa cum s-a opus şi ideii ca Supercupa Romaniei să se dispute între caştigătoarea Cupei Romaniei şi caştigătoarea Cupei Ligii!  Cat despre programul încărcat, pe care îl invocă domnul preşedinte Burleanu, să ne uităm un pic în campionatele importante ale Europei, unde se joacă din trei în trei zile şi unde fotbaliştii romani sunt din ce în ce mai prezenţi. Domnule preşedinte Răzvan Burleanu, veniţi alături de noi să construim şi nu să dăramăm. Veniţi alături de noi să găsim împreună  soluţii şi nu să desfiinţăm!", se arată în încheierea comunicatului citat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.