Sport

Suspans cu balans la dans

Ziarul de Vrancea
29 ian 2017 1341 vizualizări
Dacă în probele individuale, favoriţii Evghenia Medvedeva şi Javier Fernandez s-au impus categoric, în cadrul CE de patinaj artistic de la Ostrava, la proba de dans, titlul a revenit Franţei, după ce a suras Italiei şi Rusiei

Sportiva rusă Evghenia Medvedeva, în varstă de 17 ani, şi-a păstrat titlul european la patinaj artistic, vineri seară, la Ostrava, obţinand un punctaj de 229,71, record mondial. Medvedeva a fost urmată pe podium de compatrioata sa Anna Pogorilaia, cu 211, 39 puncte, locul trei fiind ocupat de Carolina Kostner (210,52 puncte), revenită în concurs după trei ani, la aproape 30 de ani pe care îi va împlini pe 8 februarie. Kostner, campioană mondială în 2012, a decis să facă o pauză după bronzul caştigat la Jocurile Olimpice de la Soci în 2014. Ea a primit apoi, la începutul anului 2015, o suspendare lungă pentru complicitate într-o afacere de dopaj ce-l viza pe fostul său prieten, mărşăluitorul Alex Schwazer.  Evghenia Medvedeva, meînvinsă din noiembrie 2015, a depăşit recordul de puncte deţinut de coreeanca Kim Yuna (228,56) din 2011. Abonată la medalia de bronz în ultimii doi ani, Pogorilaia (18 ani) urcă de această dată pe treapta a doua a podiumului.  A treia patinatoare rusă prezentă în concurs, Maria Soţkova (16 ani) a terminat imediat sub podium. Medvedeva oferă Rusiei al doilea titlu la Ostrava, a doua zi după cel obţinut în proba de perechi de Evghenia Tarasova şi Vladimir Morozov.
În proba masculină, spaniolul Javier Fernandez a caştigat, sambătă seară, pentru a cincea oară consecutiv titlul continental. Fernandez, care a obţinut un total de 294,84 puncte, i-a devansat pe podium pe ruşii Maxim Kovtun (266,80) şi Mihail Koliada (250,18). La 25 de ani, Javier Fernandez a realizat o serie care nu a mai fost reuşită de un patinator de aproape 50 de ani. În perioada 1969-1973, cehul Ondrej Nepela a caştigat de cinci ori consecutiv titlul european. În ciuda unei căzături din programul său liber patinat pe trei melodii interpretate de Elvis Presley, dublul campion mondial en titre, care se antrenează la Toronto (Canada) alături de campionul olimpic japonez Yuzuru Hanyu, nu le-a lăsat nicio şansă adversarilor săi. Cu atat mai mult cu cat avea un avans de 10 puncte după programul scurt de vineri.  Kovtun (21 ani) a urcat pe treapta a doua a podiumului, ca şi acum doi ani. În 2016, el a fost medaliat cu bronz.  Pentru Koliada şi în varstă de 21 ani, este primul podium internaţional. Acum un an, el s-a clasat al cincilea la Campionatele Europene.
Proba de dans pe gheaţă a avut o desfăşurare dramatică. După dansul obligatoriu, în frunte se afla cuplul italian Anna Cappellini / Luca Lanotte, foşti campioni mondiali, însă ca urmare a unei contestaţii, italienilor li s-a scăzut un punct, căzand în urma perechii ruse, Ekaterina Bobrova / Dmitri Soloviev. Clasaţi pe locul III, campionii mondiali din ultimii doi ani Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron, au recuperat printr-un program liber excepţional, acumuland 189,67 puncte şi cucerind al treilea titlu european. Cei doi francezi, i-au devansat pe Cappellini / Lanotte (186,64 p) şi Bobrova / Soloviev (186,56 p). Francezii şi-au dovedit din nou supremaţia continentală, dar adevăratul examen va fi Campionatul Mondial de la Helsinki, ei urmand a se confrunta cu celebrii canadieni Tessa Virtue / Scott Moir, campioni mondiali în 2010 şi 2012, campioni olimpici în 2010, reveniţi în circuit după o pauză de trei ani. Tessa şi Scott i-au învins în acest an de două ori pe Gabriella şi Guillaume la concursurile de la Tokyo şi Marseille.
Cu două medalii, de aur, două de argint şi două de bronz, Rusia se află pe primul loc în clasamentul pe medalii. Urmează Franţa (1-0-1), Spania (1-0-0), Italia (0-1-1) şi Germania (0-1-0).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.