Sport

Simona Halep, sub orice critică

Ziarul de Vrancea
4 ian 2017 1226 vizualizări
Joc foarte slab al vedetei tenisului romanesc, învinsă de Katerina Siniakova, în turul II la Shenzhen

Singura jucătoare romană de tenis rămasă pe tabloul turneului de la Shenzhen Shenzhen (750.000 $), Simona Halep, favorită nr. 2, a fost eliminată, ieri, în turul II, de către jucătoarea clasată pe locul 52 WTA, Katerina Siniakova (Cehia), scor  3-6, 6-4, 5-7.
Fără precizie, fără forţă, fără mingi cu amplitudine, Halep a făcut-o jucătoare mare pe Siniakova în primul set. Mingile scurte şi serviciul al doilea ale romancei au fost penalizate cu ferocitate de sportiva cehă de 20 de ani, în timp ce mingile lungi au depăşit linia de fund a terenului. Constănţeanca  i-a dat mingea "la mană", jucand perpendicular pe adversară, iar Siniakova nu a stat pe ganduri, a lovit tare, cu unghiuri deschise, precis desenate pe marginile terenului. Halep a "trăit" pe tabelă mai mult din erorile rivalei, decat din propriile realizări. Cu două break-uri în game-urile doi şi patru, Siniakova s-a desprins repede la 4-0. Halep a reuşit să recupereze doar un break, astfel că setul a ajuns în dreptul jucătoarei din Cehia, cu 6-3, după 33 de minute. În mod surprinzător, Siniakova a intrat în setul al doilea într-o stare de nervozitate şi de crispare, deşi din partea cealaltă a fileului nu a venit vreo ameninţare reală. Darren Cahill a avut două intervenţii care nu au modificat semnificativ jocul Simonei Halep. Sportiva cehă a alternat momentele bune cu cele rispitoare, mai ales la punctele importante. Jocul a devenit tern, cu multe erori şi de o parte şi de cealaltă. Siniakova a făcut prima break, la 1-1, Halep a revenit şi a trecut la conducere, 3-2. La egalitate la 3, jucătoarea din Cehia a caştigat din nou pe serviciul romancei, dar în jocul  următor a ratat o minge de 5-3 şi romanca trecut iar în avantaj, 5-4. Siniakova a ratat şi o minge de 5-5, astfel că Halep s-a trezit cu un set pe tabelă, scor 6-4, după o oră şi 11 minute de la start.  Setul decisiv a continuat în aceeaşi notă anostă. Siniakova a fost prima jucătoare care şi-a frunctificat serviciul după cinci break-uri la rand, conducand cu 4-2. Jucătoarea din Cehia nu a concretizat avantajul, permiţandu-i rivalei să revină şi să treacă în premieră la conducere, cu 5-4. La 5-5, Halep a condus cu 40-15, dar şi-a pierdut serviciul. La 5-6, ea a avut din nou 40-15, apoi avantaj, pe serviciul adversarei de data aceasta. Siniakova a închis însă meciul, cu 7-5, după două ore şi patru minute de la start, reuşind primul succes în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA. Astfel, Halep încheie turneul de la Shenzhen, pe care l-a caştigat în 2015, cu una dintre cele mai slabe evoluţiie din ultimii trei ani, o partidă în care a părut obosită şi fără concentrare. Cele trei intervenţii ale lui Cahill nu au reuşit să o scoată din starea de absenţă în care a fost pe tot parcursul meciului. Ea nu va mai juca pană la Australian Open, turneu de Grand Slam care va începe la 16 ianuarie. " Am fost puţin obosită pentru că este abia al doilea meci al anului şi nu mi-am intrat încă în ritm. Vin după o pauză de două luni şi e normal să am dificultăţi în a juca meciuri. ", a declarat Halep, la conferinţa de presă. Simona Halep a adăugat că va pleca în Australia, unde îşi va continua pregătirea pentru primul turneu de Grand Slam al anului.
La dublu, perechea Raluca Olaru / Olga Savciuk (Romania / Ucraina) s-a calificat în semifinale, după ce a dispus cu 2-6, 7-6, 14-12  după o oră şi 41 de minute, cuplul chinez Chen Liang/ Lu Jingjing. În semifinale, Raluca Olaru şi Olga Savciuk vor întalni perechea Raquel Atawo/Xu Yifan (SUA/China), cap de serie numărul unu, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, de cuplul Han Xinyun /Galina Voskoboeva (China/Kazahstan).
* La Brisbane, perechea romano-rusă Irina Begu / Daria Kasatkina a fost eliminată în sferturi, scor 4-6, 6-4, 5-10, după o oră şi 24 de minute, de cuplul Bethanie Sands/Sania Mirza (SUA/India), cap de serie numărul 1. Tot la Brisbane, dar în turneul masculin, a pierdut şi cuplul Florin Mergea/Dominic Inglot (Romania/Marea Britanie), 3-6, 7-6, 7-10 în faţa perechii franceze Jérémy Chardy / Fabrice Martin.
* Tenismenul Marius Copil, cap de serie numărul 3 şi locul 132 ATP, s-a calificat, în sferturi de finală la turneul challenger de la Bangkok (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.  Copil l-a învins, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-1, după o oră şi zece minute, pe cehul Zdenek Kolar (244). În sferturile de finală, Marius Copil îl va întalni pe germanul Maximilian Marterer (176) care a trecut, cu scorul de 6-7, 6-4, 6-3, de britanicul Lloyd Glasspool, (381). La dublu, cuplul Marius Copil / Jürgen Zopp (Romania / Estonia) a fost învins în sferturi de echipa franceză Gregoire Barrère/Jonathan Eysseric, scor 3-6, 6-3, 8-10. (news.ro)
A încurcat-o şi Serena
 Simona Halep nu a fost singura vedetă a tenisului  înghenuncheată ieri. La Auckland (turneu de 250.000 $), Serena Williams, nr. 2 mondial a fost întrecută în două ore şi 13 minute, scor 4-6, 7-6, 4-6 de compatrioata sa Madison Brengle (72 WTA). Serena Williams a jucat la Auckland primul său turneu după o pauză de aproximativ patru luni.  "Cred că am jucat... încerc să găsesc un cuvant care să nu fie obscen... Aşa am jucat. 88 de greşeli neforţate este mult prea mult. Nu pot să mă aştept să caştig făcand atatea greşeli. Cred că nu am mai avut niciodată 88 de greşeli neforţate. Aş putea să caut pe google şi probabil că este adevărat. Aşa că nu este necesar să privesc în urmă la un meci atat de prost", a spus Serena la capătul meciului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.