Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Ţiriac îl va manageria pe Pouille

Ziarul de Vrancea
5 dec 2016 583 vizualizări
Ion Ţiriac şi colaboratorul său apropiat, francezul Gerard Tsobanian, directorul turneelor de la Madrid şi Geneva, se vor ocupa de cariera tenismanului Lucas Pouille, 22 de ani, locul 15 ATP, unul dintre cei mai buni jucători francezi.

Potrivit Le Parisien, obiectivul tenismenului este de a ajunge în Top 10 ATP şi de a caştiga turnee de Grand Slam. "Am luat cea mai bună decizie pentru mine. O relaţie de încredere de lungă durată cu o echipă care se va concentra numai asupra mea, pentru a ajunge cat mai sus posibil. Ion şi Gerard ştiu cum să facă asta. Vreau să-mi dezvolt imaginea şi să fiu mai bine cunoscut pe plan internaţional", a adăugat Pouille, finalist la BRD Năstase Ţiriac Open. Lucas Pouille a colaborat pană de curand cu impresarul italian Ugo Colombini. El este al treilea francez din ierarhia ATP, după Gaël Monfils (7) şi Jo-Wilfried Tsonga (12).

Cine ne fluieră în Europa League

Meciul Villarreal - Steaua, din ultima etapă a grupei L a Ligii Europa, programat, joi, de la ora 18.00, va fi arbitrat de germanul Manuel Grafe, în timp ce turcul Hüseyin Göçek va conduce partida Astra - AS Roma, care se va juca de la ora 20.00, pe Arena Naţională.  Şi în această etapă, doi arbitri romani vor conduce meciuri din Europa League. Istvan Kovacs a fost delegat la Bruxelles, la partida Anderlecht – St. Etienne. Kovacs va fi ajutat la linii de Vasile Marinescu şi Mihai Artene. Radu Petrescu, împreună cu Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu vor conduce meciul FC Salzburg - Schalke 04,

Becali a scăpat de Boroi

Cristian Stănel Petrea va asigura conducerea Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, după retragerea lui George Boroi. Petrea va fi interimar şase luni pană la numirea unui nou preşedinte, a anunţat CSA Steaua pe site-ul oficial.  George Boroi anunţase că va renunţa la conducerea CSA Steaua, după ce a fost desemnat secretar general al COSR. El îl înlocuieşte în funcţia de secretar general al COSR pe Ioan Dobrescu, care anunţase încă dinaintea JO de la Rio că va pleca din cadrul forului. George Boroi, pe care Gigi Becali îl consideră un adversar al FC Steaua în litigiul cu gruparea Armatei, privind marca şi baza sportivă din Bulevardul Ghencea, este fost atlet de performanţă şi antrenor de atletism la Steaua, are 52 de ani, iar din 2013 a ocupat funcţia de comandant al CSA Steaua Bucureşti. Din 2008 este membru COSR.

Grigoraş are predicţii sumbre

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, duminică seară, după meciul cu Steaua, pierdut de Pandurii cu scorul de 1-3, că speră să reziste "pe baricade" încă două săptămani şi apoi va vedea ce va fi, el menţionand că vrea să îşi ducă pană la capăt contractul, dar nu în condiţiile actuale. "Sper să rezist să stau pe baricade încă două săptămani şi după aceea vom vedea ce se întamplă. Îmi doresc să îmi duc pană la capăt contractul, însă nu în condiţiile actuale. în condiţiile actuale nu se poate, nu o să rămană niciun jucător. Dar speranţa moare ultima, şi am încredere că se pot rezolva lucrurile. Pană în ultimul moment voi spera că se va rezolva situaţia favorabil", a spus Grigoraş la Digi Sport. Formaţia Steaua a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Pandurii Targu Jiu, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

TAS a menţinut suspendarea lui Blatter

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a anunţat, ieri,  menţinerea suspendării de şase ani din orice activitate legată de fotbal dictată de FIFA împotriva fostului preşedinte Joseph Blatter. Blatter fusese audiat la TAS timp de 14 ore, la 25 august. Joseph Blatter a fost preşedintele FIFA timp de 17 ani, pană spre sfarşitul anului 2015, cand a fost suspendat pentru implicarea în scandalul de corupţie din cadrul forului mondial. Blatter a fost suspendat opt ani din orice activitate legată de fotbal în decembrie 2015, la fel ca francezul Michel Platini, pentru o plată suspectă de 1,8 milioane de euro, făcută de elveţian în 2011 fostului preşedinte al UEFA. Blatter, a anunţat că nu va face apel la decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. "Am aflat decizia TAS, nu voi face apel, nu  vreau să mă lupt cu morile de vant. Am alte priorităţi, sănătatea, familia, dragostea şi alte proiecte", a declarat elveţianul de 80 de ani.

Formula 1 revine în Franţa

Marele Premiu de Formula 1 al Franţei revine în calendarul Campionatului Mondial începand cu 2018, a anunţat Christian Estrosi, preşedintele regiunii Provence-Alpes-Côte-d'Azur (PACA), informează Le Figaro. Estrosi a menţionat că acordul va fi valabil pentru cinci ani şi Grand Prix-ul se va disputa pe Circuitul Paul Ricard de langă Le Castellet (sudul Franţei), care a mai găzduit curse de Formula 1 între 1971 şi 1990. Grand Prix-ul Franţei a fost organizat din 1950 pană în 2008 aproape fără întrerupere, însă din 2009 nu a mai figurat în calendarul Campionatului Mondial. Din 1991, Marele Premiu francez s-a desfăşurat pe circuitul de la Magny-Cours.

Se oferă să joace pentru Chapecoense

Atacantul islandez Eidur Gudjohnsen, fost la Chelsea şi FC Barcelona, s-a oferit să ajute echipa Chapecoense, decimată după accidentul aviatic din Columbia, alăturandu-se astfel lui Ronaldinho şi Riquelme. "Fără să fiu lipsit de respect, aş dori să joc pentru Chapecoense dacă au un loc pentru mine. şi nu doar pentru a juca din nou alături de Ronaldinho", a scris Gudjonsen pe Instagram. La sfarşitul săptămanii trecute şi Ronaldinho şi Juan Roman Riquelme au anunţat că sunt pregătiţi să joace pentru Chapecoense. Antrenorul Caio Junior şi 19 dintre fotbaliştii săi au decedat, săptămana trecută, după ce aeronava care îi transporta la Medellin s-a prăbuşit în apropierea oraşului columbian. Lotul echipei braziliene se îndrepta spre Medellin, pentru meciul de miercuri cu Atletico Nacional, din prima manşă a finalei Cupei Americii de Sud (echivalentul sud-american al Ligii Europa). Returul era programat peste o săptămană, la 7 decembrie, în Brazilia.

Unde a ajuns marele Sven?

Suedezul Sven-Göran Eriksson a fost numit la condcuerea tehnică a echipei Shenzhen FC din liga a doua chineză, a anunţat, ieri, gruparea chineză.  Eriksson a revine pe banca unei echipe chineze la o lună după ce s-a despărţi de Shanghai SIPG, club care nu i-a prelungit contractul suedezului după ce formaţia a terminat pe locul III în prima ligă. Shenzhen FC a terminat campionatul 2016 pe poziţia a noua, sub conducerea olandezului Clarence Seedorf. În cariera sa, Eriksson, 68 de ani, a antrenat echipe importante din Europa, precum Benfica, AS Roma, Fiorentina, Lazio, Manchester City şi a fost selecţioner în Anglia, Mexic şi Coasta de Fildeş. în China, el a mai pregătit pe Guangzhou R&F.

Începe Cupa Mondială a cluburilor

Cupa Mondială a cluburilor, competiţie ce reuneşte caştigătoarele ligilor campionilor din cele şase confederaţii ale FIFA plus campioana ţării organizatoare, va începe joi, la Yokohama (Japonia), cu meciul din turul I, dintre Kashima Antlers şi Auckland City (Noua Zeelandă). Competiţia va continua duminică, la Osaka fiind programate partidele Jeonbuk Hyundai (Coreea de Sud) - Club America (Mexic) şi Mamelodi Sundowns (Africa de Sud,) - învingătoarea din primul meci. Campioanele Europei şi Americii de Sud vor intra în competiţie în semifinale. Astfel, Real Madrid va evolua, la 15 decembrie, cu Jeonbuk Hyundai sau Club America (la Yokohama), iar Atletico Nacional Medellin (Columbia) la 14 decembrie, cu învingătoarea din celălalt meci al turului al II-lea (la Osaka). Finala mare şi finala mică vor avea loc la 18 decembrie, la Yokohama.

Tinerii nebuni din fotbalul european

Portarii Alban Lafon (Toulouse, 17 ani), Gianluigi Donnarumma (AC Milan, 17 ani), Adam Jakubech (Spartak Trnava, 19 ani) şi fundaşul Justin Hoogma (Heraklis, 18 ani) sunt singurii jucători născuţi după 1 ianuarie 1997 care au evoluat toate minutele disputate de echipele lor în acest sezon, se arată într-un raport al Observatorului fotbalului (CIES). Cel mai bine clasat roman este atacantul Andrei Ivan (CSU Craioba, 19 ani), cu 81 la sută dintre minutele jucate de formaţia sa în campionatul 2016/2017 (locurile 36-40). Studiul a fost elaborat analizand meciurile formaţiilor din 31 de campionate europene, de la 1 iulie la 30 noiembrie. în Top 100 jucători "under 20" cu cele mai multe prezenţe în acest sezon figurează şi fundaşul Dragş Nedelcu de la FC Viitorul, pe locurile 92-93, cu 56 la sută. Pe campionate, cei mai mulţi jucători sub 20 de ani sunt în prima ligă slovacă, nouă, urmată de Olanda cu opt jucători şi Franţa cu 7.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.