Sport

Învinşi pe final

Dan Chiriac
4 dec 2016 1266 vizualizări
Steaua Bucureşti - CSM Focşani 2007 27-22 (13-14), în prima etapă a returului în Liga naţională de handbal u eliminarea lui Eros a fost momentul cheie al jocului

Echipa de handbal CSM Focşani a pierdut partida jucată duminică în cadrul primei etape a returului în Liga naţională de handbal. Primele zece minute ale meciului au fost echilibrate, steliştii conducand doar la un gol diferenţă. Gazdele s-au distanţat la 9-5, dand senzaţia că pot pune stăpanire pe joc. Numai că revenirea focşănenilor a venit imediat, iar elevii lui Viorel Ciubotaru au egalat la 10. CSM 2007 a reuşit un final de primă repriză foarte bun preluand conducerea, 14-13. Mai mult, echipa pregătită de Vorel Ciubotaru au avut ocazia să se distanţeze la două goluri. Dacă nu au reşit la ultima fază a primei reprize, au făcut-o imediat după relaure. O dublă eliminare a fost suficientă pentru ca steliştii să egaleze, chiar dacă antrenorul CSM-ului a decis să scoată portarul şi să atace cu un jucător de camp în plus. Echilibrul s-a menţinut apoi minute bune pe tabela de marcaj. Momentul cheie a venit cu opt minute înainte de final, cand Eros a fost eliminat cu cartonaş albastru pentru o brutalitate asupra lui Grasu. Gazdele s-au distanţat la două goluri, 21-19, pentru prima dată în repriza secundă. Apoi şi-au permis şi o aeriană la un contraatac în care doi jucători au scăpat singuri cu portarul Marocico.Nici timpi de odihă ceruţi de antrenorul focşănenilor nu au mai schimbat soarta jocului. “Ne-am revenit după o serie de meciuri foarte grele. Ca şi într-o familie apar momente grele, iar în partida cu Focşaniul am obţinut o victorie importantă. în continuare sperăm să facem meciuri bune”. a spus Ovidiu Mihăilă, tehnicianul steliştilor. Viorel Ciubotaru a lăsat de înţeles că  şi deciziile arbitrilor au decis meciul. “Cateva ezitări ale noastre şi nu numai ale noastre, au adus la acest scor. Nu este corect faţă de ce s-a întamplat pe teren. Am fi meritat victoria. Din păcate, arătăm frumos, dar nu am acumulat de mult puncte”, a spus Viorel Ciubotaru. În clasament, Steaua are 21 de puncte şi ocupă poziţia a şaptea, în timp ce Focşaniul se află pe locul 11 cu 11 puncte. Etapa viitoare, CSM Focşani 2007 va juca pe teren propriu cu CSM Satu Mare. Partida are loc sambăta viitoare la Sala Polivalentă. Pe 17 decembrie, în ultimul joc al anului, focşănenii se vor deplasa la Odorhei pentru partida cu echipa locală din cadrul Cupei Romaniei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.