Sport

Naţional Goleşti, sărbătoare după revenirea spectaculoasă în fotbalul judeţean

Dan Chiriac
29 nov 2016 1008 vizualizări
Echipa pregătită de Ionuţ Irimia a terminat turul Superligii Altdorf Tehnik pe locul patru, la doar două puncte de poziţia secundă

Naţional 2012 Goleşti a revenit cu succes în fotbalul judeţean, după doi ani de absenţă. Echipa pregătită în acest campionat de Ionuţ Irimia a reuşit să termine turul Superligii Altdorf Tehnik pe poziţia a patra, la doar două puncte de poziţia secundă. Formată pe ultima sută de metri înainte de startul campionatului, echipa din Goleşti a reuşit un tur foarte bun, în care a pierdut un singur meci, 0-3, pe teren propriu cu liderul CSM Focşani 2007. De asemenea, goleştenii au remizat în partidele cu  Euromania Dumbrăveni, Tractorul Năneşti şi Victoria Gugeşti, de fiecare dată scorul fiind 0-0. Evoluţia foarte bună a echipei a fost apreciată şi de autorităţile locale, dar şi de câţiva sponsori din localitate care au fost alături de echipă în turul campionatului. Toată echipa, alături de primarul Alexandru Zar şi viceprimarul Vasile Bostănaru au sărbătorit duminică seara la un restaurant din localitate. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie din Focşani. “Vrem să facem o echipă puternică la Goleşti şi să terminăm campionatul pe podium. Dacă am fi fost mai atenţi am fi putut termina pe poziţia secundă de care ne despart doar două puncte. În campionatul viitor, ne dorim să ne întărim şi să luptăm pentru câştigarea Superligii”, ne-a spus antrenorul Ionuţ Irimia. Autorităţile locale intenţionează să modernizeze baza sportivă şi să construiască  vestiare noi la stadionul din comună. Naţional Goleşti a dominat între anii 2010-2014 fotbalul judeţean, câştigând în mai multe rânduri campionatul şi faza judeţeană a Cupei României. În acest sezon, echipa goleşteană s-a calificat în sferturile de finală din Cupa României,  după ce a trecut în deplasare, scor 4-1, de AS Suraia. Este de remarcat că Naţional Goleşti, alături de CSM Focşani 2007, sunt singurele echipe din Superligă ce fac antrenamente în cursul săptămânii. Golgeterul echipei în turul campionatului a fost Radu Lepădatu, unul dintre jucătorii cu mare experienţă din lotul Naţionalului. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.