Sport

Scandalul continuă în arbitraj

Ziarul de Vrancea
11 oct 2016 732 vizualizări
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras recunoaşte greşelile din ultima vreme, dar nu este de acord cu retrogradare / promovarea arbitrilor

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, grecul Kyros Vassaras, s-a declarat nemulţumit de prestaţia arbitrilor romani din ultima perioadă, după ce preşedinţii FRF şi LPF, dar şi mai mulţi conducători de cluburi le-au adus critici. "Nu sunt foarte fericit cu prestaţiile arbitrilor din ultima perioadă. Au fost suspiciuni încă de acum caţiva ani şi ştiam că sunt probleme, arbitrii sunt blamaţi că nu ar putea duce meciurile la bun sfarşit. Este clar că au fost făcute greşeli, dar am destul de multă experienţă să distiing unde este vorba de intenţie şi unde se fac greşeli neintenţionate. împotriva tuturor echipelor s-au luat decizii greşite. Nu e uşor să gestionezi situaţia arbitrilor. Şi există probleme indiferent dacă greşelile sunt făcute de un arbitru cu experienţă sau de către unul tanăr”, a spus Vassaras, marţi, într-o conferinţă de presă. Oficialul CCA a făcut o comparaţie între prestaţia arbitrilor şi cea a fotbaliştilor, precizand că greşelile jucătorilor sunt trecute mai uşor cu vederea, în schimb nu i se pare firesc ca sistemul de promovare-retrogradare în arbitraj să fie impus aşa cum s-a discutat în cadrul Comitetului Executiv al FRF. “Jucătorilor li se permite să joace şi în următorul meci, chiar dacă fac greşeli. Pentru toţi jucătorii sunt acceptabile greşelile, dar nu şi pentru arbitri. Arbitrii din Romania trebuie sprijiniţi. Mă puteţi critica pe mine sau CCA, dar în ultimii ani am reuşit să dezvoltăm foarte mult arbitrajul în Romania, avem stabilitate, sprijinim arbitrii şi facem planuri pentru următorii 10 ani. Acesta a fost scopul meu cand am venit aici. Există greşeli şi la meciurile internaţionale, dar aici acuzele sunt foarte grave. Sistemul de retrogradare şi promovare este unul pentru echipe. şi nu putem compara echipele cu arbitrii”, a afirmat Vassaras.
Preşedintele Federaţiei Romane de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat joi, că a propus membrilor Comitetului Executiv să introducă sistemul de promovare – retrogradare în ceea ce îi priveşte pe arbitri, în funcţie de greşelile comise la meciurile din Liga I.
Pe de altă parte, arbitrul Alexandru Tudor a afirmat, într-o conferinţă de presă, că nu este afectat de criticile care i se aduc după greşelile comise în teren: “Pentru mine critica, atata timp cat nu mă omoară, mă întăreşte, iar dacă te-ai făcut arbitru şi nu eşti criticat, nu eşti arbitru. Singura mea datorie e să iau ce e bun şi să construiesc. O calitate a arbitrilor este rezistenţa la presiune”, a declarat Tudor. Arbitrul Istvan Kovacs a spus că nu se simte afectat de criticile primite, cei mai afectaţi fiind membrii familiei sale, mai afectat s-a arătat însă Marius Avram, care a afirmat că la unii arbitrii durează cateva zile pană îşi revin în urma greşelilor făcute la meciuri. În fine, centralul Ovidiu Haţegan consideră că la meciurile din Liga I ar putea creşte calitatea arbitrajelor dacă s-ar lua decizia de a reintroduce adiţionali. În ultima perioadă mai multe grupări din Liga I şi conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au exprimat nemulţumirea faţă de greşelile de arbitraj care ar influenţa clasamentul Ligii I. Reprezentanţii cluburilor Dinamo şi CSU Craiova s-ar arătat cei mai nemulţumiţi în ultima perioadă de calitatea arbitrajelor, acuzand că ierarhia la varf a competiţiei este influenţată prin greşeli comise în defavoarea lor şi în favoarea echipei Steaua.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.