Sport

Surpriza vine de la Sorana

Ziarul de Vrancea
10 oct 2016 818 vizualizări
Cîrstea a debutat victorioasă la Linz în faţa unei jucătoare mai bine clasată cu 60 de locuri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (83 WTA), a debutat victorioasă în turneul de tenis de la Linz,  dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Sorana a învins-o în 68 de minute pe olandeza Kiki Bertens (23). Ea a avut un set prim foarte dificil, pierzandu-şi de două ori serviciu, dar a revenit de fiecare dată şi a reuşit să caştige cu 6-4. Şi în setul secund, Bertens a început cu un break, însă Sorana a revenit repede şi a caştigat confortabil.  În optimi, Cîrstea o va întalni pe învingătoarea din meciul dintre sportiva cehă Krystina Pliskova (locul 64 mondial) şi franţuzoaica Océane Dodin (89 WTA), ambele venite din calificări. Pliskova a trecut în calificări de reprezentanta noastră Ana Bogdan. Ea este sora geamănă a Karolinei Pliskova, care, în această săptămană a urcat pe poziţia a cincea în topul WTA. Maine, va intra în concurs şi Monica Niculescu, împotriva americancei Madison Brengle. 

* În turneul de dublu de la Linz, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru s-a calificat în sferturile de finală, trecand de cuplul Lidzia Marozava/Marina Melnikova (Belarus/Rusia), scor 6-4, 6-2, după o oră şi 12 minute de joc.Raluca şi Andreea ar putea să se întalnească în turul II cu Ana Bogdan, care a primit un wild-card împreună cu austriaca Barbara Haas, însă cele două au o sarcină grea în primul tur, cu favoritele Kiki Bertens/Johanna Larsson (Olanda/Suedia).

Clasamentele tenisului

Simona Halep, care săptămana trecută a ajuns pană în optimi la China Open, a urcat de pe locul cinci pe poziţia a patra în clasamentul WTA, ea avand 5097 de puncte. Însă o nouă urcare va fi extrem de dificilă, deoarece poloneza Agnieszka Radwanska, caştigătoarea turneului de la Beijing, şi-a consolidat locul III WTA, îndepărtandu-se la peste 1.000 de puncte de Halep. Merită subliniată intrarea în premieră în Top Ten a britanicei Johanna Konta, care ia locul spaniolei Carla Suarez. De asemenea, Andreea Mitu a revenit în top 200 după două săptămani de absenţă

Top 10 WTA: 1 (1). Angelique Kerber (Germania) – 8.390 p; 2(2). Serena Williams (SUA) – 7.050 p; 3 (3). Agnieszka Radwanska – 6.145 p; 4 (5). Simona Halep (Romania) – 5.097 p; 5 (6). Karolina Pliskova (Cehia) – 4.450 p; 6(4). Garbiñe Muguruza (Spania) – 4.366  p; 7 (9). Madison Keys (SUA) – 3.687 p; 8(7).Svetlana Kuzneţova (Cehia) – 3.540 p; 9 (-). Johanna Konta (Marea Britanie);10 (8). Dominika Cibulkova (Slovacia)– 3.445 p. Poziţiile celorlalte jucătoare romane din Top 200:  Irina Begu – 28 (27); Monica Niculescu – 50 (52); Sorana Cîrstea – 83 (84); Patricia Ţig – 116 (115); Ana Bogdan – 118 (118); Andreea Mitu – 198 (-). La dublu: Monica Niculescu – 18 (18); Raluca Olaru – 72 (72); Andreea Mitu – 74 (74); 

 

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 13.540 p; 2 (2). Andy Murray (Marea Britanie) -  9.845 p; 3 (3). Stanislas Wawrinka (Elveţia) – 5.910 p; 4 (5). Kei Nishikori (Japonia) – 4.740 p; 5(4). Rafael Nadal (Spania) – 4.730 p; 6 (6). Milos Raonic (Canada) – 4.690 p; 7 (7). Roger Federer (Elveţia) – 3.730; 8 (8). Gaël Monfils (Franţa) – 3.725 p; 9(9). Tomas Berdych (Cehia) – 3.470 p; 10 (10). Dominic Thiem (Austria) – 3.295 p. Jucătorii romani din top 200: Marius Copil – 194 (195). La dublu: Horia Tecău – 9 (9); Florin Mergea – 16(16). 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.