Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Doamna din Torino îl curtează pe Marin

Ziarul de Vrancea
10 oct 2016 745 vizualizări
Mijlocaşul Răzvan Marin, care a debutat cu gol în naţionala Romaniei în meciul cu Armenia, se află în atenţia clubului Juventus Torino, potrivit presei italiene.

Mijlocaş central cu caracterisitici ofensive pure, care poate evolua ca playmaker şi care loveşte mingea cu ambele picioare, inteligent la finalizare de la distanţă, tehnic şi cu viziune a jocului sunt calităţile sale principale ce l-au adus în atenţia cluburilor importante din Europa, printre care se numără şi Juventus, a scris calciomercato.com. Potrivit fisport.it, Roma a fost foarte aproape de a obţine semnătura tanărului jucător roman, însă gruparea capitolină nu a reuşit să ajungă la un acord financiar cu FC Viitorul.  Campioana Italiei îl monitorizează de mai mult timp pe Marin, iar scouterii torinezilor au remarcat progresul făcut de fotbalistul în varstă de 20 de ani.

 “Pitbull” cu centură

Pugilistul Ronald Gavril a caştigat centura NABF la categoria supermijlocie, într-o gală care a avut loc la Las Vegas, caştigand prin KO meciul cu americanul Christopher Brooker. Romanul şi-a făcut KO adversarul în runda a zecea. "Vă mulţumesc tuturor fanilor care au fost în această seară alături de mine ! Sunt foarte mulţumit de performanţa mea din această seară, după cum s-a vazut am avut un adversar foarte puternic! Aşa cum am promis, îmi continui drumul către Titlul Mondial!", a scris Gavril pe Facebook după victorie. Gavril, poreclit Pitbull, în varstă de 29 de ani, are în palmares 17 victorii şi o înfrangere la profesionişti.

La Bucureşti, Trump e în faţă

Jucătorul englez de snooker Judd Trump, locul IV mondial, a caştigat prima ediţie a European Masters care s-a desfăşurat la Circul Globus din Bucureşti, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 9-8, pe conaţionalul său Ronnie O'Sullivan, locul 10 mondial. O'Sullivan a condus la pauză cu 5-3, dar Trump a revenit şi a caştigat următoarele trei jocuri. O'Sullivan, de cinci ori campion mondial, a preluat din nou conducerea cu 8-6, dar Trump a mai revenit o dată şi s-a impus cu 9-8. Judd Trump, în varstă de 27 de ani, a caştigat al şaselea titlu din carieră. Aceasta a fost a 15-a întalnire dintre cei doi jucători, O'Sullivan conducand cu 8-7.

Roşu, antrenor la UTA

Laurenţiu Roşu a semnat un contract valabil pană la finalul sezonului cu UTA, fostul fotbalist stelist înlocuindu-l în funcţie pe Roland Nagy, a anunţat gruparea din Liga a II-a.  Înţelegerea cu noul antrenor principal se poate prelungi cu încă un sezon dacă echipa va promova în Liga I. Roşu va fi ajutat de spaniolul Francisco Ignacio Martinez Cabrera, noul preparator fizic al echipei. Laurenţiu Roşu, în varstă de 40 de ani, a mai făcut parte din staful tehnic al echipelor FC Vaslui, Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti. După 11 etape, UTA ocupă locul VIII, cu 20 de puncte, la opt puncte de liderul Juventus Buvureşti

Calificare ratată la volei

Echipa naţională de volei feminin a Romaniei a ratat, ieri, în deplasare, calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017, după ce a fost învinsă de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 3-1 şi ”set de aur”, în manşa retur din turul trei al competiţiei.  Scorul pe seturi a fost 25-14, 22-25, 25-27, 19-25, după 127 de minute de joc, iar apoi s-a jucat ”setul de aur”, pentru că tricolorele caştigaseră în tur, cu 3-0. În setul decisiv, tricolorele nu au reuşit să opună rezistenţa necesară, fiind învinse cu scorul de 13-15, astfel încat Ungaria a obţinut calificarea la turneul final al CE din 2017, găzduit de Azerbaidjan şi Georgia. Tricolorele s-au calificat în turul trei preliminar după ce s-au clasat pe locul II în grupa E din turul secund, cu un bilanţ de trei victorii şi trei înfrangeri în faţa echipelor Muntenegru, Elveţia şi Bulgaria.

Rooney şi-a legitimat juniorul

Fiul în varstă de 6 ani al lui Wayne Rooney, Kai, a semnat cu Manchester United, fiind legitimat la juniori la gruparea engleză. Kai participa de cateva săptămani la antrenamentele juniorilor de la United, printre care se numără şi fiul lui Michael Carrick, Jacey. Din grupa lui Kai Rooney la Manchester United fac parte aproximativ 25 de copii. Wayne Rooney şi soţia sa, Coleen, mai au doi fii: Klay Anthony, născut în mai 2013, şi Kit Joseph, născut în ianuarie 2016.

A murit un mare boxer

Aaron Pryor, fost campion WBA şi IBF la categoria superuşoară, a încetat din viaţă, Cincinnati, la varsta de 60 de ani. El suferea de insuficienţă cardiacă, informează AFP. Supranumit "The Hawk" (Şoimul), Pryor a caştigat 39 din cele 40 de meciuri disputate la profesionişti, 35 înainte de limită. El a deţinut titlul WBA la superuşoară în perioada 1980-1983 şi şi-a pus în joc centura de nouă ori, două dintre meciuri fiind confruntări spectaculoase cu Alexis Arguello, din Nicaragua. În 1983, după ce l-a învins pe Arguello prin KO în runda a zecea, Pryor şi-a anunţat retragerea din activitate. În 1984 a revenit însă în ring şi a caştigat titlul IBF, impunandu-se la puncte în faţa compatriotului său Gary Hinton, centură pe care a pierdut-o apoi pentru că nu a avut un meci în care să o apere. Ultimii ani ai carierei lui Aaron Pryor au fost marcaţi de dependenţa de droguri. Pryor a înregistrat unica înfrangere din carieră în august 1987, în faţa compatriotului său Bobby Joe Young, iar în 1990 s-a retras din activitate.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.